De mână cu Dumnezeu (I)

Eşti doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu diavolul, ci ţine-te de mână cu Dumnezeu!

Cel mai sterp mod de a întâmpina o nouă etapă a vieţii este indiferenţa! Sloganul "Ce-o fi, o fi!" distruge un element esenţial al vieţii: relaţia. Trăim pentru că există relaţii. Viaţa şi dezvoltările noastre sunt rodul relaţiilor cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii, natura, Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu este relaţie de iubire (cf. CBC 221, 239).

Indiferenţa este duşmanul tăcut al relaţiilor, este cancerul comuniunii. Împotriva acestei tumori se luptă prin sublima "ţinere de mână" cu omul şi cu Dumnezeu. La polul opus indiferenţei se află comuniunea, iubirea preocupată să construiască relaţii făcând bine tuturor (cf. Fap 10,38). Este acea iubire care, plină de blândeţe, îţi şopteşte: "Implică-te!" Dacă indiferenţa este moaşa răului, dacă nepăsarea este furtuna care distruge viitorul, implicarea este roua aşezată peste un teren fertil, nerăbdător să rodească. Tot ceea ce indiferenţa mănează şi distruge prematur, implicarea tămăduieşte.

Cercetarea cugetului - mai ales la începutul anului - este un pas esenţial spre abandonarea indiferenţei. Identificarea păcatului este necesară pentru a stimula în noi dorinţa de a îmbrăţişa virtutea care i se opune. Trebuie să găsim şi să practicăm virtutea care nu poate ocupa acelaşi timp şi spaţiu - adică fiinţa noastră! - cu păcatul: ori indiferenţi, ori implicaţi. Apoi, fiind doar oameni, să nu ne luăm la trântă cu indiferenţa, cu Diavolul, ci să ne ţinem de mână cu Dumnezeu, adică împreună cu iubirea implicată, cu iubirea-comuniune. Esenţialul e să faci binele, nu doar să combaţi răul.

Implicarea poartă chipul şi numele iubirii. Iubind nu suntem niciodată singuri. Şi Dumnezeu se implică pentru o lume mai bună. De aceea, planurile noastre pentru noul an să ţină cont de libertatea lui Dumnezeu de a decide totul. Dumnezeu este cu o veşnicie, nu doar cu un pas înaintea planurilor noastre. Da, el este mai presus cu o veşnicie de iubire. Privindu-ne mereu cu ochii inimii unui părinte iubitor, el ştie şi vrea tot ce e mai bun pentru noi: el ne iubeşte mereu primul. Şi ne iubeşte pentru totdeauna, irevocabil (1In 4; Rom 11,29; 2Tim 2,13).

În noul an să intensificăm implicarea noastră şi să ne ţinem de mână cu Dumnezeu. Stând cu Domnul, vom avea o inimă în care înfloresc virtuţile. La mulţi şi sfinţi ani, mereu de mână cu Dumnezeu!

Pr. Laurenţiu Dăncuţă