Santa Maria Maggiore

În Roma, Cetatea Eternă, există patru bazilici majore sau pontificale, dintre care una este dedicată Maicii Domnului: "Santa Maria Maggiore". Ea este situată pe una dintre cele şapte coline ale Romei, Esquilino, şi este singura care mai păstrează structuri paleocreştine.

Bazilica mai este numită "Liberiană" (de la papa Liberiu) şi este considerată mama tuturor bisericilor din Roma şi din lume dedicate Mariei.

Istoria sanctuarului începe în noaptea dintre 4-5 august 352, când Fecioara Maria i-a apărut în vis sfântului papă Liberiu, unui bogătaş din Roma, numit Ioan, şi soţiei sale. Această familie nu avea copii şi ar fi dorit să-şi doneze averea pentru a construi o biserică. Sfânta Fecioară a cerut să fie construit un sanctuar într-un loc anume indicat, unde în dimineaţa de 5 august vor vedea zăpadă. Pornind de la acest fapt ieşit din comun - zăpadă în luna august -, papa împreună cu familia romană au construit primul sanctuar cu acest nume: "Sfânta Maria a Zăpezii". Începând cu anul 431, pentru a aminti de declaraţia Conciliului din Efes, unde Maria a fost proclamată "mamă a lui Dumnezeu", papa Sixt al III-lea a reconstruit biserica veche la dimensiunile de azi. Chiar dacă în decursul istoriei au avut loc multiple transformări, s-au menţinut până azi coloanele şi cele 36 de mozaicuri.

Bazilica mai este supranumită "Sancta Maria ad praesepe", deoarece în secolul al VI-lea au fost aduse de la Betleem cinci bucăţi de lemn dintr-o veche iesle şi care se păstrează la mare cinste într-o casetă de argint, chiar în altarul principal.

Mulţi artişti au dorit să înfrumuseţeze acest sanctuar şi de aceea e greu de făcut o ierarhizare a valorilor şi operelor de artă ce pot fi admirate aici. Merită atenţie mozaicul de deasupra altarului care reprezintă încoronarea Fecioarei, realizat în anul 1295 de Jacopo Torriti. Maria stă pe un tron, între îngeri şi sfinţi, şi Isus este cel care o încoronează. De fiecare parte a navei sunt o mulţime de capele, fiecare cu stilul şi frumuseţea ei. Cea mai cunoscută este capela paulină (sau borghesiana), realizată în anul 1611 de către Flaminio Ponzio, în timpul papei Paul al V-lea, iar în altar este venerată de secole icoana miraculoasă a Maicii Domnului "Salus populi romani". Tot aici este şi mormântul Paulinei Bonaparte, sora lui Napoleon. Exact în partea opusă se află capela Sixtină, care excelează prin frumuseţea frescelor, iar aici este înmormântat papa Sixt al V-lea. Mai poate fi admirat aici un ciboriu aurit, realizat la sfârşitul secolului al XVI-lea.

O altă minune artistică o reprezintă plafonul, cu o mulţime de casete din lemn aurit, realizat în timpul Renaşterii. Faţada bazilicii, maiestoasă, împodobită cu statui şi coloane, permite accesul prin cinci porţi, dintre care cea din stânga este numită Poarta Sfântă şi se deschide doar în anii jubiliari (ca aceea din Vatican).

Intrând în bazilică, se observă unicitatea pavimentului: un mozaic realizat în secolul al XII-lea de maeştrii în arta marmurei, numiţi "Cosmateschi".

Statuia "Regina Păcii" a fost realizată din dorinţa papei Benedict al XV-lea, în semn de mulţumire, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Turnul bazilicii, cu o înălţime de 75 de metri, este cel mai înalt din Roma. A fost construit în Evul Mediu, în timpul pontificatului lui Grigore al IX-lea, cu prilejul venirii sale de la Avignon la Roma. În turn se află cinci clopote, dintre care unul este numit "cel rătăcit", cu o acustică specifică, el fiind auzit în fiecare seară la ora 21.00.

Alţi papi înmormântaţi aici sunt: Clement al VIII-lea, Honoriu al III-lea, Clement al IX-lea şi Nicolae al IV-lea. Sunt venerate aici şi relicve ale sfântului Ieronim. Celebrarea liturgică a dedicării bazilicii a fost introdusă în calendarul latin în anul 1568.

Pr. Iosif Dorcu