Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Santa Maria Maggiore

În Roma, Cetatea Eternă, există patru bazilici majore sau pontificale, dintre care una este dedicată Maicii Domnului: "Santa Maria Maggiore". Ea este situată pe una dintre cele șapte coline ale Romei, Esquilino, și este singura care mai păstrează structuri paleocreștine.

Bazilica mai este numită "Liberiană" (de la papa Liberiu) și este considerată mama tuturor bisericilor din Roma și din lume dedicate Mariei.

Istoria sanctuarului începe în noaptea dintre 4-5 august 352, când Fecioara Maria i-a apărut în vis sfântului papă Liberiu, unui bogătaș din Roma, numit Ioan, și soției sale. Această familie nu avea copii și ar fi dorit să-și doneze averea pentru a construi o biserică. Sfânta Fecioară a cerut să fie construit un sanctuar într-un loc anume indicat, unde în dimineața de 5 august vor vedea zăpadă. Pornind de la acest fapt ieșit din comun - zăpadă în luna august -, papa împreună cu familia romană au construit primul sanctuar cu acest nume: "Sfânta Maria a Zăpezii". Începând cu anul 431, pentru a aminti de declarația Conciliului din Efes, unde Maria a fost proclamată "mamă a lui Dumnezeu", papa Sixt al III-lea a reconstruit biserica veche la dimensiunile de azi. Chiar dacă în decursul istoriei au avut loc multiple transformări, s-au menținut până azi coloanele și cele 36 de mozaicuri.

Bazilica mai este supranumită "Sancta Maria ad praesepe", deoarece în secolul al VI-lea au fost aduse de la Betleem cinci bucăți de lemn dintr-o veche iesle și care se păstrează la mare cinste într-o casetă de argint, chiar în altarul principal.

Mulți artiști au dorit să înfrumusețeze acest sanctuar și de aceea e greu de făcut o ierarhizare a valorilor și operelor de artă ce pot fi admirate aici. Merită atenție mozaicul de deasupra altarului care reprezintă încoronarea Fecioarei, realizat în anul 1295 de Jacopo Torriti. Maria stă pe un tron, între îngeri și sfinți, și Isus este cel care o încoronează. De fiecare parte a navei sunt o mulțime de capele, fiecare cu stilul și frumusețea ei. Cea mai cunoscută este capela paulină (sau borghesiana), realizată în anul 1611 de către Flaminio Ponzio, în timpul papei Paul al V-lea, iar în altar este venerată de secole icoana miraculoasă a Maicii Domnului "Salus populi romani". Tot aici este și mormântul Paulinei Bonaparte, sora lui Napoleon. Exact în partea opusă se află capela Sixtină, care excelează prin frumusețea frescelor, iar aici este înmormântat papa Sixt al V-lea. Mai poate fi admirat aici un ciboriu aurit, realizat la sfârșitul secolului al XVI-lea.

O altă minune artistică o reprezintă plafonul, cu o mulțime de casete din lemn aurit, realizat în timpul Renașterii. Fațada bazilicii, maiestoasă, împodobită cu statui și coloane, permite accesul prin cinci porți, dintre care cea din stânga este numită Poarta Sfântă și se deschide doar în anii jubiliari (ca aceea din Vatican).

Intrând în bazilică, se observă unicitatea pavimentului: un mozaic realizat în secolul al XII-lea de maeștrii în arta marmurei, numiți "Cosmateschi".

Statuia "Regina Păcii" a fost realizată din dorința papei Benedict al XV-lea, în semn de mulțumire, la sfârșitul Primului Război Mondial.

Turnul bazilicii, cu o înălțime de 75 de metri, este cel mai înalt din Roma. A fost construit în Evul Mediu, în timpul pontificatului lui Grigore al IX-lea, cu prilejul venirii sale de la Avignon la Roma. În turn se află cinci clopote, dintre care unul este numit "cel rătăcit", cu o acustică specifică, el fiind auzit în fiecare seară la ora 21.00.

Alți papi înmormântați aici sunt: Clement al VIII-lea, Honoriu al III-lea, Clement al IX-lea și Nicolae al IV-lea. Sunt venerate aici și relicve ale sfântului Ieronim. Celebrarea liturgică a dedicării bazilicii a fost introdusă în calendarul latin în anul 1568.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat