Sub semnul începutului

Septembrie, deşi nu este luna cu care începe anul calendaristic, marchează totuşi mai multe începuturi. Pentru evrei, calendarul începe cu luna Tişri, adică septembrie. Bisericile bizantine au preluat de la poporul biblic acest dat tradiţional şi l-au aplicat anului bisericesc, care astfel începe în luna septembrie. Cu această lună începe anotimpul de toamnă. Tot cu ea începe şi anul şcolar în multe ţări din lume. Cât priveşte anul pastoral, plecând de la transferurile sau numirile de parohi, cel puţin în dieceza noastră putem spune că el începe tot în septembrie.

Activitatea noului episcop de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, deşi inaugurată luna precedentă, stă încă puternic în orizontul începutului. Schimbarea la faţă a lui Isus, din ziua consacrării episcopale, se răsfrânge asupra persoanei sale cu forţă, cerându-i schimbări de tot felul. Informaţiile care curg în direcţia păstorului diecezei în aceste săptămâni au un pregnant caracter de noutate. Solicitările de natură organizatorică sau liturgică au pecetea premierei. Relaţionarea cu preoţii, cu autorităţile, cu lumea credincioşilor sunt percepute într-o aură nouă. Se poate face declaraţia că episcopul e la început cu toate.

Un cu totul alt început trăieşte episcopul emerit PS Petru Gherghel. Timpul îi este consfinţit cu alte preocupări decât cele de până acum, unde spaţiu tot mai larg câştigă repaosul, relaxarea, reflecţia retrospectivă asupra vieţii, rugăciunea meditativă în defavoarea stresului şi a solicitărilor complexe care i-au însoţit masiva muncă pastorală decenii întregi.

Oricare ar fi începutul, important este ca în el să fie implicat şi Dumnezeu. Abia atunci simţim că tot ceea ce începem putem duce la bun sfârşit; abia atunci devenim conştienţi că, mai mult decât capacităţile şi abilităţile noastre, Dumnezeu este cel care dă împlinire, rost şi sens acţiunilor noastre.

În societatea românească în care trăim, ne găsim tot felul de motive să ne lamentăm: reclamăm proasta funcţionare a serviciilor diferitelor instituţii publice; ne plângem de infrastructura primitivă din localităţile în care trăim; criticăm incompetenţa autorităţilor politice. Nemulţumiţi suntem şi din cauza relaţiilor din familie, unde constatăm fisuri, discordii. Când suntem cu noi înşine, ni se întâmplă să ne facem observaţii şi să constatăm uneori cât suntem de nesatisfăcuţi de profilul nostru moral, de imaginea pe care o avem. Ce ne-am dori în aceste situaţii? Să trăim un nou început! Să ni se dea şansa să începem din nou! Cineva spunea că fiecare vrea să îmbunătăţească lumea şi fiecare ar reuşi dacă ar începe de la propria persoană. Acest gând, în sine adevărat, ar putea fi completat şi redat şi în felul următor: dacă ar începe cineva de la propria persoană împreună cu Dumnezeu, ar vedea în timp îmbunătăţiri sau progrese pe care nici nu şi le-a imaginat, în el şi în afara lui.

Să începi nu de unul singur, ci mereu cu Dumnezeu! În cazul episcopului diecezei noastre, Dumnezeu a fost cel care a voit să înceapă o nouă misiune cu el. De aceea, tot ceea ce începe şi el, în calitate de episcop, să fie în strânsă legătură cu Cel care singur este fără de început! La fel să fie pentru toţi cei care se prezintă la şcoală, la facultate, într-o nouă locuinţă, la un nou serviciu, într-o nouă stare de viaţă sau relaţie de prietenie. Iar dacă unii nu trăiesc niciunul dintre multele începuturi enumerate, atunci să aibă un nou început în credinţa în Isus Cristos. El este, aşa cum se citeşte în Scrisoarea către Evrei, "începutul şi desăvârşirea credinţei" (Evr 12,2).

Împreună cu Isus Cristos, orice începem să atingă cea mai frumoasă finalitate şi împlinire.

Pr. Cristian Diac