În Biserică şi cu Biserica

Care este raportul dintre Biserică şi păcătoşii din "componenţa" ei? Conform învăţăturii Conciliului Vatican II, aceştia nu-i aparţin prin păcatele lor, ci prin ceea ce mai există încă în ei din ce le-a dăruit Dumnezeu, prin caracterul sacramental, prin credinţă, prin speranţa de mântuire, prin rugăciunile lor, ca şi prin regretele lor în sens de pocăinţă. Ei sunt ca un ceva ataşat de cei drepţi, de care sunt traşi înainte; se află în Biserică într-un fel de provizorat, pentru a fi, într-un viitor cât mai apropiat, reintegraţi definitiv în ea. Sunt în Biserică, dar nu în manieră mântuitoare, ci ca şi cum ar avea un handicap în ceea ce priveşte activităţile lor cele mai înalte şi mai hotărâtoare. Îi aparţin corporal, dar nu şi spiritual. Biserica este mai degrabă trădată decât manifestată de păcatele lor; mai curând acoperită, întunecată, până la a apărea deformată în ochii noştri. Cu toate acestea, Biserica nu-i izgoneşte din sânul său pe ei, ci numai păcatul lor. Continuă să-i menţină în interiorul ei cu speranţa de a-i putea converti; luptă în ei împotriva păcatelor lor. Iată de ce ea însăşi se umileşte, face pocăinţă şi se purifică mereu.

Şi totuşi, în virtutea omniprezenţei iubirii, un singur suflet poate suporta în mod miraculos misterul universal al Bisericii. De ce nu, tocmai episcopul...

Pr. Cristian Chinez