Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Revederi de inimi sau de riduri și kilograme?

Călători dintr-o parte în alta a lumii, purtați de școală, de serviciu sau alte interese, departe de casă - luna august a devenit pentru mulți timpul revederilor. Cu bucurie, cuprinși de neliniște și nerăbdare, ne facem bagajele și pornim spre "casă", spre cei dragi. Cât de plăcut este să poți spune: "Merg acasă! Mă întorc acasă". Cu atât mai mult dacă acasă te așteaptă părinți, copii, frați, bunici, nepoți, prieteni, colegi etc.

Am plecat de acasă purtând în noi mângâierea speranței că ne vom întoarce. Această speranță ne-a ținut în viață: din ea ne-am hrănit atunci când dorul ne flămânzea sufletul. Speranța revederii nu ne-a dezamăgit: acum ne întoarcem acasă!

Bucuria revederilor a rămas neschimbată de la o generație la alta. Totul devine sărbătoare, totul devine bucurie și emoție. Însă ceva tot s-a schimbat! Acum parcă prea ușor trecem de la: "M-am întors! Ce bine îmi pare să te văd. Ești sănătos? Ai rezolvat problema care îți apăsa sufletul?"... la: "Wow, dar ce ai slăbit!" Sau: "Ce ai de te-ai îngrășat așa? Ce-i cu firele alea albe? Și riduri?!"...

Se pare că astăzi toți văd cum am albit, câte riduri avem și cât ne-am îngrășat, dar prea puțini mai reușesc să ne simtă inima, tristețea, povara sufletului. Sensibilitatea interioară nu mai reprezintă interes, ci doar aspectul fizic. Contează mai mult dacă ne-am vopsit părul sau am renovat casa, decât dacă suntem cu adevărat fericiți, cu sufletul împăcat. Cumva am pierdut esențialul. Suntem prea axați pe corp într-o lume plină de suflete care au nevoie de atenția noastră.

În această goană după revederi, de multe ori uităm că există și oameni care nu mai așteaptă sau care nu sunt așteptați de nimeni, niciodată, nicăieri. Oameni care nu au cui să spună: "M-am întors!" Pentru ei nu există "Bun venit!" și nici "Bun găsit!" Aceștia, oamenii singuri și ai nimănui, ne dau posibilitatea să ne lărgim inima atunci când îi ajutăm să se simtă ca acasă în preajma noastră.

Tu cum te pregătești pentru drumul spre casă ori pentru primirea celor dragi? Tu ce observi prima dată la cei dragi, când ajung sau când ajungi "acasă"? Ce așteptări ai de la ei?

Să facem ca revederile noastre să fie și despre suflet, despre calitatea inimii și a vieții, nu despre fire albe, riduri și kilograme!

Pr. Laurențiu Dăncuță



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat