Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Niepokalanów

Pe teritoriul localității Teresin, la 40 km vest de Varșovia, capitala Poloniei, pelerinul va întâlni unul dintre cele mai recente, dar și mai vizitate sanctuare, Niepokalanów.

Mănăstirea Niepal Taman a fost întemeiată în luna august a anului 1927, la inițiativa sfântului Maximilian Kolbe, pe un teren donat de prințul Jan Drucki-Lubecki. Maximilian căuta un teren, aproape de Varșovia, în proprietatea contelui Lubecki. L-a vizitat pe acesta și, însoțit de administratorul contelui, a găsit terenul optim și a pus acolo o statuie a Neprihănitei. Prețul însă era mare, prohibitiv. S-a dus să vorbească direct cu Lubecki și i-a explicat ce urma să facă în acea proprietate, dacă ar fi putut-o cumpăra. Contele, însoțindu-l cu bunătate spre ușă, i-a zis: "Ce trebuie să fac cu statuia?" "Lăsați-o acolo unde este", a răspuns fratele. Și proprietarul a înțeles că terenul nu-i mai aparținea și, de aceea, i l-a donat. Ulterior s-a mai adăugat un teren, ajungându-se la suprafața totală de 28 de hectare. La data de 8 decembrie 1927 mănăstirea a fost consacrată, primind numele de Niepokalanów (Orașul Mariei). Înainte de anul 1939 trăiau aici 762 de călugări și editau diferite publicații pentru Polonia. S-a ajuns să se tipărească anual peste 60 de milioane de exemplare (în special, revista "Cavalerul Neprihănitei", plus alte șapte periodice). În anul 1938 a luat ființă Radio Niepokalanów.

În luna februarie 1941, Maximilian Kolbe este arestat și va fi martirizat la Auschwitz, la 14 august a aceluiași an.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial mănăstirea devine spital pentru militarii răniți, dar, în cele din urmă, este bombardată. După 1945 se reiau activitățile cu mare succes, însă, începând cu anul 1949, autoritățile comuniste au pus toate piedicile posibile: distrugeri, taxe, intimidări. Așa se face că între anii 1952-1981 activitățile de editare au fost oficial imposibile. Lucrările de edificare a sanctuarului, conform proiectului unui arhitect din Cracovia, Zygmunt Gawlik, au început în anul 1939, dar au fost întrerupte imediat din cauza războiului.

Însă călugării au înființat o parohie și au reușit să construiască, între anii 1948 și 1954, o bazilică, ajutați fiind de cardinalul Stefan Wyszynski și apoi de papa Ioan Paul al II-lea. Deja Niepokalanów poate fi considerat un important centru de pelerinaj și de mariologie.

La 3 mai 1966 s-a celebrat aici una dintre cele mai importante zile din cadrul aniversării unui mileniu de la încreștinarea Poloniei, consacrând țara Fecioarei Neprihănite, conform spiritului părintelui Maximilian.

Astăzi la Niepokalanów ajung anual peste 500.000 de pelerini. Punctul principal de interes, desigur, este sanctuarul, impozant, construit într-un stil neoclasic, și statuia Neprihănitei, amplasată deasupra altarului, reprezentată ca în Medalia Miraculoasă. Pelerinii vin la Niepokalanów nu numai pentru a vizita sanctuarul, dar și pentru a vedea chiliile locuite de sfântul Maximilian

Intrarea în bazilică este străjuită de 12 coloane, iar apoi, pe trei mari porți, sunt sculptate în cupru 24 de basoreliefuri ce reprezintă imagini ale Maicii Domnului de la principalele sanctuare din lumea întreagă.

Interiorul bisericii are următoarele dimensiuni: 69 m lungime, 18 m lățime, înălțimea fiind de 16 m, și poate adăposti 5.000 de persoane. Turnul are înălțimea de 47 de metri. Sub prezbiter se află o capelă dedicată Maicii Domnului de la Czestochowa.

Biserica a fost declarată basilica minor de papa Ioan Paul al II-lea, la 30 aprilie 1980.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat