Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Episcopul Anton Durcovici. Vizitele pastorale (V)

La 4 octombrie 1948, episcopul Durcovici s-a aflat în localitatea Izvoare din județul Bacău, unde a sfințit biserica purtând hramul sfântului Francisc. Predica a fost dedicată figurii acestui sfânt, arătând, "din viața acestui sfânt, cum el, pe lângă bisericile materiale ridicate de dânsul, a clădit și biserici spirituale", îndemnându-i pe credincioși să-i urmeze exemplul.

Următoarea localitate vizitată a fost Grozești, la 10 octombrie 1948, unde a predicat "despre binefacerile pe care le primesc credincioșii din partea preotului catolic", sfătuindu-i "să cinstească demnitatea preotului și să-l ajute cu rugăciunile lor, ca să-și poată împlini mereu cu folos misiunea sa nobilă". La 13 octombrie, păstorul Diecezei de Iași a mai sfințit o biserică în județul Bacău, la Satu Nou, filială a Parohiei Grozești. Cu această ocazie, Anton Durcovici a predicat despre "harurile divine care se revarsă în acel locaș asupra acelora care se roagă în el", iar pe credincioși i-a îndemnat "la frecventarea riguroasă a sfintelor slujbe". Probabil în aceeași zi a vizitat și comunitatea din Târgu Ocna, unde a predicat "despre prezența lui Cristos în sfânta Euharistie", recomandând credincioșilor "să prețuiască acest mare dar dumnezeiesc, vizitând deseori pe oaspetele ceresc în lăcașul său".

Următoarea parohie din zonă pe care a vizitat-o păstorul Diecezei de Iași a fost Târgu Trotuș. Subiectul predicii l-a constituit sfântul martir Calixt, arătând "că dragostea sa înflăcărată pentru Dumnezeu a fost ceea ce l-a întărit să îndure martiriul pentru Cristos". Chemarea adresată de episcopul Durcovici credincioșilor a fost aceea de a păstra "vie în sufletul lor dragostea de Dumnezeu, pentru ca astfel să fie statornici și în credință". Cel mai probabil în aceeași zi episcopul Durcovici a vizitat și comunitatea din Cireșoaia, localitate numită pe atunci Biserica. Locuitorii satului s-au pregătit din timp pentru primirea episcopului. "Când a ajuns episcopul, era într-o trăsură, înconjurat de băieții noștri pe cai. Se striga Ura! și Vivat!; corul cânta, noi aruncam flori în fața trăsurii și așa am venit până la biserică. După sfânta Liturghie, după ce am primit sfântul Mir, ne-am strâns cu toții în jurul episcopului, i-am cântat La mulți ani și o frumoasă doină, în care îl numeam tată și îl rugam să rămână cu noi", relatează unul dintre martorii evenimentului.

De la Târgu Trotuș, episcopul Durcovici a mers, la o dată necunoscută, la Tuta, unde a recomandat "credincioșilor rugăciunea sfântului Rozariu, acasă și la biserică, lăudând obiceiul lor de a-l recita des". La 15 octombrie, la Onești, următoarea parohie vizitată de el, a predicat despre sfinții apostoli Petru și Paul, arătând "că acești doi apostoli se aseamănă prin aceea că amândoi de la păcat s-au întors cu toată inima la Dumnezeu, dovedind așa puterea harului dumnezeiesc, dacă omul nu i se împotrivește și lucrează cu el", iar îndemnul a vizat, în cazul în care unii credincioși s-au abătut de la calea cea bună, întoarcerea la Dumnezeu, "care este nemărginit de milostiv și nu vrea moartea păcătosului, ci ca să se îndrepte și să aibă viață". Educația creștină a copiilor în frica Domnului a fost tema predicii pe care Anton Durcovici a ținut-o în cadrul vizitei pastorale la Slănic, la 16 octombrie. A urmat vizita comunității din Comănești, la 17 octombrie, iar la 18 octombrie a fost la Dărmănești, unde a predicat despre judecata de pe urmă, "la care toți oamenii, fără excepție, vor fi de față pentru a da seamă de toate faptele, cuvintele și gândurile lor". I-a îndemnat pe credincioși "să aibă în vedere de pe acum acea zi înfricoșătoare și să trăiască încât atunci să poată sta fără frică în fața judecătorului Dumnezeu atotștiutor".

Pr. Petru Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat