Bergogliana

Dacă odată cu Conciliul Vatican II s-a putut vorbi de o deschidere nemaiîntâlnită a Bisericii spre lume, campion al unei astfel de deschideri, alături de sfântul Ioan Paul al II-lea, este cu siguranţă papa Francisc. Şi dacă, în ceea ce priveşte teologia catolică, un Ratzinger (papa emerit Benedict al XVI-lea) a făcut epocă, se va vorbi cu siguranţă în istoria Bisericii şi despre o aşa-zisă epocă bergogliană. Căci, într-o Europă care începe să-şi arate ţepii după ce s-a lăsat mai întâi invadată de alte culturi - şi asta pentru că, drept urmare a renunţării la propria identitate creştină, se simte în pericol de a fi spulberată din punct de vedere spiritual -, ei bine, tocmai într-o astfel de conjunctură, papa Francisc lucrează din plin la subzidire prin aducerea în discuţie spre a fi acceptate de către toţi adevăratele valori umane şi creştine. Şi chiar dacă unii dintre cei ce deţin frâiele puterii nu par să-i dea ascultare, popoarele îl simt ca pe un adevărat reformator şi salvator. Căci, asemenea unui "paroh universal", este într-adevăr un semn al timpului prezent. Prin tot ceea ce este, spune şi face.

Ar trebui ca toţi să-i mulţumească lui Dumnezeu că sunt contemporani cu el, iar noi, catolicii, să ne lăsăm mobilizaţi de entuziasmul cu care Sanctitatea Sa îl face prezent pe Cristos şi Biserica sa oriunde.

Pr. Cristian Chinez