Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Papa Francisc către tineri: Tinerii și bătrânii... o combinație minunată

"Suntem asemenea unor pitici așezați pe umerii unor giganți", spunea un autor medieval, Bernard de Chartres, referindu-se la raportul dintre antici și moderni. Fraza a dat naștere la multe discuții și interpretări. Autorul continuă cu o explicație: "Vedem mai bine și mai departe nu pentru că vederea noastră ar fi mai ageră sau am fi mai înalți, ci pentru că ei ne înalță în aer și ne poartă pe înălțimea lor gigantică". Afirmația poate fi înțeleasă fie ca o recunoaștere a valorii înaintașilor, fie ca o "declarație" de superioritate a celor care consideră că au avantajul de a vedea mult mai departe decât cei care i-au precedat.

Papa Francisc, în schimb, evită riscul polarizărilor propunând un pact între generații. Întâlnirea de la Iași a Sfântului Părinte cu tinerii și familiile va sta tocmai sub semnul acestei legături dintre tineri și bătrâni. În pontificatul său, papa Francisc a atins prima dată acest subiect la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro în cadrul unei întâlniri stabilite ad-hoc cu tinerii din Argentina în catedrala "San Sebastián". Adresându-se acestora, Sfântul Părinte le-a spus: "Tinerii trebuie să iasă în evidență, trebuie să se impună; tinerii trebuie să iasă pentru a lupta pentru valori, pentru a lupta pentru aceste valori; și bătrânii trebuie să deschidă gura, bătrânii trebuie să deschidă gura și să ne învețe! Transmiteți-ne înțelepciunea popoarelor!" Papa a insistat ca tinerii să îi caute pe bătrâni și să se "hrănească" din înțelepciunea și experiența lor de viață: "Vă rog, nu fiți împotriva bătrânilor: lăsați-i să vorbească, ascultați-i și mergeți înainte! Dar să știți, să știți că în acest moment voi, tinerilor, și bătrânii sunteți condamnați la același destin: excluderea. Nu vă lăsați excluși!"

Tema legăturii dintre tineri și bătrâni a revenit deseori în discursurile papei Francisc. Vorbindu-le celor peste 300 de tineri adunați pentru reuniunea presinodală, în ziua de 19 martie 2018, a făcut referință la această temă devenită o altă "marcă" a pontificatului său: "Noi avem nevoie de tineri profeți, dar fiți atenți: niciodată nu veți fi profeți dacă nu preluați visele bătrânilor. Mai mult: dacă nu mergeți să faceți să viseze un bătrân care stă acolo plictisit, pentru că nimeni nu-l ascultă. Faceți-i pe bătrâni să viseze și aceste visuri vă vor ajuta să mergeți înainte. Ioel 3,1. Citește asta, îți va face bine". Iar în discursul de la începutul Sinodului tinerilor, la 3 octombrie 2018, Sfântul Părinte le-a cerut tinerilor în mod deschis să depășească ispita de a nu da ascultare adulților și de a-i considera pe bătrâni "ceva vechi, trecut și plictisitor", insistând că "este nesăbuit a voi să se reînceapă mereu de la zero", ca și cum viața ar începe cu fiecare tânăr în parte.

Pornind de la premisa că "lumii nu i-a folosit niciodată, nici nu-i va folosi vreodată ruptura dintre generații", în exortația apostolică postsinodală "Christus vivit" papa Francisc exprimă convingerea că, "dacă tinerii se înrădăcinează în visurile bătrânilor, reușesc să vadă viitorul, pot să aibă viziuni care le deschid orizontul și le arată noi drumuri. Dar dacă bătrânii nu visează, tinerii nu mai pot vedea clar orizontul" (Christus vivit, nr. 193). În felul acesta, "dacă tinerii și bătrânii se deschid la Duhul Sfânt, împreună produc o combinație minunată" (Christus vivit, nr. 192).

Întâlnirea de la Iași cu papa Francisc va fi un răspuns la invitația sa de a fructifica această "combinație minunată" din care pot ieși câștigați atât "piticii" cât și "giganții", atât societatea cât și Biserica. Astfel, "să mergem împreună" poate deveni începutul unui dialog autentic între generații.

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat