Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Ne-au scris de sărbători: Constanța Munteanu (Ploiești); Marinela-Doina Becheș (Arad); Elena Dascălu (Iași); Congregația Inimii Neprihănite, Casa "Sfântul Iosif" (Odorheiul-Secuiesc); pr. Dominic Hîrja (Buzău); Acțiunea Catolică (Iași); Frații Școlilor Creștine (Pildești); Centrul Diecezan Caritas (Iași); Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe (Iași și Șcheia); Episcopia Greco-Catolică (Oradea); Fam. Niculescu Elisabeta (Constanța).

Vă mulțumim pentru gândurile trimise!

* M.R. (Iași). "Pentru familia mea, a noastră în general, pregătirile pentru Paști sunt uneori foarte obositoare, dar și foarte benefice. Pentru că avem vecini și rude de rit ortodox, obișnuim să ne vizităm în zilele de Paști. Ei vin la noi când este Paștele la catolici și noi le întoarcem vizita când este Paștele la ortodocși. La unii dintre ei nu am fost niciodată pentru că nu au posibilități, dar noi am continuat să-i invităm la masă. Ne înțelegem foarte bine și ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim, chiar dacă numai la Paști cu unii dintre ei. Într-un an, stând la masă și discutând pe teme religioase, noi fiind o familie practicantă, care participă la sfânta Liturghie și sacramente aproape zilnic, când a venit momentul ciocnirii ouălor cu salutul «Cristos a înviat!», s-a ridicat o întrebare: «De ce se vopsesc ouăle la Paști?» Cred că am răspuns că așa e tradiția, dar nu am avut un răspuns concret. De aceea, vă rog să-mi răspundeți la această întrebare".

Ne bucurăm și vă felicităm pentru armonia care există în familia dv. Cel mai mult am apreciat când am citit că sunteți o familie a rugăciunii și a iubirii de aproapele. Cu privire la vopsitul ouălor există multe tradiții, care vorbesc despre apariția acestui obicei în vremuri chiar îndepărtate, chinezii practicând acest lucru cu 2000 de ani î.C. Tradițiile creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Isus. Se spune că femeile pioase care au venit la mormântul Mântuitorului pentru a-i îmbălsăma trupul, pentru a-i îndupleca pe soldații ce stăteau de pază, le-au pregătit ouă colorate! O altă tradiție spune că o precupeață, mergând cu ouăle la vânzare, a trecut și pe lângă locul răstignirii. Lăsând coșul jos, lângă cruce, pentru a se interesa de cele întâmplate, la plecare și-a găsit ouăle înroșite de sângele lui Isus, care cursese peste ele. Oricare tradiție ar fi, culoarea roșie pe care creștinii o folosesc la Paști pentru a colora ouăle reprezintă sângele lui Isus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii, iar oamenii, în amintirea acestui eveniment, obișnuiesc să vopsească ouă.

* Gheorghe Farcaș (Oituz). Am primit plicul dv. cu cele două poezii și redăm mai jos două strofe care ne-au plăcut mai mult din poezia "Rătăcitul": "Mă-ntorc la tine, Doamne, iar, / Căci mi-am risipit averea. / Mă-ntorc cu sufletul amar / Și-ți cer umil iertarea. // Am pribegit în lung și lat / În lumea cu păcate; / Peste tot, pe unde-am umblat, / Nu aveam în suflet libertate".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat