Ne "descurcăm" sau "mergem împreună"?

Având de înfrumuseţat o lume imensă într-o fărâmă de viaţă, trebuie să ne punem în comun capacităţile, acceptându-ne cu responsabilitate "insuficienţa" şi recunoscând nevoia de comuniune, de ajutor, de prietenie. În noi şi în jurul nostru lipseşte deseori curajul de a recunoaşte că suntem mici, că avem nevoie de celălalt pentru a lăsa această lume mai bună şi pentru a gusta fericirea.

Indiferent de vârstă, cu toţii ne-am confruntat cu "omul descurcăreţ", cu individul care şi-a construit viaţa pe unul dintre cele mai abjecte verbe din lexicul românesc: "a se descurca". "A-i spune cuiva «descurcă-te!» înseamnă a lansa o invitaţie la mită, minciună, linguşire, făţărnicie, furt. «Descurcă-te!» înseamnă, de fapt, «fă ce ştii, orice-ar fi, numai să iasă treaba ori să existe aparenţa că a ieşit». «Descurcă-te!» este expresia verbală, activă şi nocivă a supremei şmecherii..." (N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii). Şi nu doar că am întâlnit astfel de oameni, ci luptăm în noi înşine cu ispita de a fi descurcăreţi. Şi nu mereu câştigăm! Succesul aparent al celor "descurcăreţi" ne ademeneşte spre o viaţă plină de ipocrizie şi compromisuri.

Fericirea nu are niciodată chipul "omului descurcăreţ", ci se întâlneşte în persoana celui care face din respectul şi cunoaşterea celuilalt valori existenţiale. De fapt, "omului descurcăreţ" i se opune întotdeauna "omul-comuniune", omul pentru care dialogul şi adevărul rămân valori ce nu pot fi negociate. El este omul care alege să meargă împreună, alege echipa, comunitatea. El nu confundă spiritul de comuniune cu spiritul de turmă şi nici nu face din viaţă un concurs, o competiţie în care toţi ceilalţi sunt concurenţi, adversari. El nu spune niciodată că nu are nevoie de celălalt.

Ori de câte ori avem pretenţia ca să fie celălalt "om al comuniunii", să nu uităm că şi alţii au aşteptări de la noi: suntem persoane în care cineva şi-a pus încrederea, şi-a revărsat iubirea, şi-a deschis inima, convins fiind că suntem creaţi pentru a merge împreună. Să nu-l dezamăgim trăind ca "omul descurcăreţ", dispreţuindu-le speranţa şi inima.

Singur şi stăpân pe lume, unicat în lume sau "cel mai cel" din lume sunt mentalităţi care se plătesc cu singurătatea şi izolarea. Cine spune că nu are nevoie de celălalt, cine vede în celălalt doar un concurent, cine vrea cu orice preţ să fie mai sus decât celălalt sfârşeşte prin a fi mai puţin om!

Pr. Laurenţiu Dăncuţă