Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREaTINULUI 
- Mesajul sfinților -

Episcopul Anton Durcovici. Vizitele pastorale (IV)

La 27 septembrie 1948, episcopul Anton Durcovici a vizitat Parohia Cleja, unde a sosit în seara zilei de 26 septembrie. În ziua următoare se împlineau patru ani de la trecerea la cele veșnice a primului episcop indigen de Iași, Mihai Robu. Predica rostită de episcopul Anton Durcovici a fost una memorabilă chiar și pentru autoritățile comuniste ale vremii, care notau despre ea: "Episcopul a predicat în biserică în fața poporului spunând că papa Pius al XII-lea este stăpân pe poporul său și că anumiți oameni contra religiei caută a corupe poporul credincios". Despre aceeași predică, în declarația amintită, episcopul Durcovici nota: "La Cleja, județul Bacău, fiind aniversarea morții episcopului Mihail Robu, am predicat despre moarte și judecata care urmează, arătând îndeosebi răspunderea episcopului înaintea judecății dumnezeiești, nu numai pentru sufletul său, dar și pentru toate sufletele ce i-au fost încredințate în toate parohiile și în dieceza întreagă ca să le păstorească". Cu ocazia aceleiași vizite, episcopul Durcovici a administrat, în curtea bisericii din Cleja, sfântul sacrament al Mirului.

La 28 septembrie 1948, ca un adevărat fiu al Fecioarei Maria și îndrăgostit fiind de rugăciunea Rozariului, aflându-se la Fundu Răcăciuni, a predicat despre această rugăciune, arătându-i "frumusețea și puterea... din conținutul ei, din ajutoarele dobândite prin ea în nenumărate rânduri", îndemnându-i pe credincioși "să rostească cu evlavie cât mai des această rugăciune, fie prin biserică, fie acasă".

A urmat, la 29 septembrie, vizita efectuată în Parohia Faraoani. Aici a predicat despre sfântul Anton de Padova, patronul comunității, "arătându-l drept pildă de imitat în virtuțile lui, mai ales smerenia și dragostea față de cei săraci, și drept ocrotitor ceresc pentru cei ce se roagă lui". Adresându-se copiilor, episcopul Durcovici le-a recomandat "să prețuiască darul ceresc al sfintelor taine, pe care le primesc în biserică din mâna preotului". În aceeași zi a vizitat și comunitatea catolică din Valea Mare, filială a Parohiei Faraoani până în anul 1953, unde a vorbit despre necesitatea și însușirile rugăciunii, de aici decurgând și îndemnul episcopului: "Să prețuiască rugăciunea cum se cuvine, să o iubească și să o facă mereu cât mai bine".

O altă parohie în care, după toată probabilitatea, a administrat și taina Mirului, a fost Prăjești, unde a vorbit la predică despre "numele sfinților, pe care îl primim la Botez și la sfântul Mir, îndemnând pe credincioși să cinstească pe sfinții lor patroni cerești, imitându-le virtuțile și rugându-se lor". Parohia a fost vizitată la 30 septembrie 1948.

La 1 octombrie 1948, episcopul Durcovici întrerupe seria vizitelor canonice în parohiile din județul Bacău pentru a merge la Poiana, județul Roman, unde a sfințit noua biserică. Aici, a vorbit "despre sfințenia casei Domnului și despre mila cerească ce se coboară asupra acelora care conlucrează la ridicarea unui astfel de locaș și vin să se închine într-însul cu credință și evlavie", iar îndemnul s-a referit la comportamentul demn al credinciosului în biserică.

La 2 octombrie același an, episcopul Anton Durcovici a vizitat comunitatea din Buhoci, iar la 3 octombrie a fost rândul Parohiei Bacău să-l primească pe înaltul ierarh. Predica din biserica orașului a fost despre "credința în divinitatea lui Cristos în legătură cu Botezul", credincioșii fiind îndemnați "să păstreze nepătată haina harului sfințitor primită la Botez și nestinsă lumina credinței lor în Cristos Dumnezeu". Fiind filială a Parohiei Bacău, în aceeași zi episcopul Durcovici a vizitat și comunitatea din Mărgineni. Tema predicii a fost pregătirea creștinului pentru moarte, "îndemnând pe ascultători să se gândească din timp la sfârșitul vieții lor pământești și, îndeplinindu-și datoria lor în fiecare zi, să fie mereu gata de a da socoteală lui Dumnezeu despre faptele lor".

Pr. Petru Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat