Spre înviere

Când s-a întors făptura-n tină
Şi cerul s-a simţit pustiu,
De-atunci s-a hotărât să vină
Ca s-o salveze Cel ce-i viu.

Şi-a pregătit intrarea-n scenă
Prin ne-ncetate întâlniri,
Plusând cu viaţa sa eternă,
Spre-a mult promisei nemuriri.

Cu dăinuirea-n descendenţă
A insistat spre-a fi dorit;
De la Abram, cu-a sa prezenţă,
A plămădit... şi-a plămădit...

Iar marea binecuvântare
S-a conturat spre-un chip sublim
De mesianică-ntrupare,
În om, de personaj divin.

S-a întrecut pe sine cerul
Şi-a dovedit că-i contopit
Cu ce cuprinde-n el misterul
De a muri spre-a fi iubit.

Cristos e nemurirea noastră,
Cristos cel mort spre-a învia,
Iar lovitura sa măiastră
Se va manifesta cândva...

Şi va fi moartea nimicită...
Şi trupul refăcut ca nou...
Iar învierea mult dorită
Va fi în act, nu doar ecou...

Pr. Cristian Chinez