Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Papa Francisc către tineri: Nu priviți de la balcon!

Discursurile papei Francisc adresate tinerilor nu sunt un fapt izolat în pontificatul său. Așa cum sunt unele teme care revin foarte des în intervențiile sale, atenția față de tineri este continuă și prezentă la toate marile evenimente ale Bisericii la care Sfântul Părinte ia parte. În aceste ocazii nu este vorba doar de un simplu salut sau o mică "atenție", ci papa vorbește cu tinerii, poartă un dialog cu ei, de multe ori chiar sub formă de întrebare și răspuns, ca semn că dorește să le lase libertatea de a spune ce gândesc. Deschiderea și cordialitatea sunt mereu însoțite de respectul pe care îl poartă tinerilor. Tocmai de aceea niciodată nu vorbește cu ei despre lucruri secundare sau superficiale. Li se adresează pentru a le trezi entuziasmul, pentru a declanșa dorințe mărețe, pentru a-i determina să ia decizii curajoase.

Papa Francisc este convins că tinerii pot construi o lume mai bună. De fapt, le reamintește că au o misiune în privința aceasta, față de care nu pot rămâne indiferenți. În timpul Zilei Mondiale a Tineretului de la Rio de Janeiro, la seara de priveghere, din 27 iulie 2013, pe întinsa plajă Copacabana au răsunat cuvintele: "Inima ta, inimă tânără, vrea să construiască o lume mai bună". În această ocazie, Sfântul Părinte a arătat că urmărește cu atenție "mersul" tinerilor din lumea întreagă: "Urmăresc știrile din lume și văd că atâția tineri, în multe părți ale lumii, au ieșit pe străzi pentru a-și exprima dorința după o civilizație mai dreaptă și fraternă. Tinerii pe străzi. Sunt tineri care vor să fie protagoniști ai schimbării. Vă rog, nu lăsați ca alții să fie protagoniștii schimbării. Voi sunteți cei care au viitorul. Voi... Prin voi intră viitorul în lume. Vouă vă cer să fiți și protagoniști ai acestei schimbări". O misiune atât de măreață, atât de dificilă și atât de greu de asumat! Tocmai de aceea a continuat insistența unui îndemn, care avea menirea de a insufla tinerilor o doză de energie și curaj: "Continuați să depășiți apatia și să oferiți un răspuns creștin la neliniștile sociale și politice care apar în diferite părți ale lumii. Vă cer să fiți constructori ai viitorului, să porniți la lucru pentru a construi o lume mai bună".

Intenționând să trezească în tineri dorința de inițiativă, papa Francisc li s-a adresat, în același context, cu o expresie care a devenit una dintre "mărcile" pontificatului său: "Dragi tineri, vă rog, nu priviți viața de la balcon, intrați în ea, Isus nu a rămas la balcon, a intrat, nu priviți viața de la balcon, intrați în ea așa cum a făcut Isus". Într-un dialect argentinian, numit "lunfardo", verbul "balconear" înseamnă "a sta și a privi de la fereastră" sau de la balcon. Este o atitudine de pură curiozitate, în care nu există participare sau implicare. Este asemenea unui spectator care privește la ceva ce se desfășoară în fața ochilor săi fără a se lăsa antrenat în acțiunea respectivă, permițându-și să critice aspectele care nu îi plac sau cu care nu este de acord, dar fără să "coboare pe teren", fără să devină "actor" la rândul lui.

Acesta este "portretul-robot" al tânărului creștin delineat de papa Francisc: caută binele, este artizan al schimbării, se simte protagonist, construiește viitorul, nu stă deoparte, nu este spectator, nu privește viața "de la balcon". Iar toate acestea le face susținut de Cristos!

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat