Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Yagma

Burkina Faso, țară din vestul Africii, își trage numele de la doi termeni ce provin din două limbi autohtone și se poate traduce cu "țara oamenilor integri". La doar 15 km de capitala țării, Ouagadougou, se află sanctuarul național Yagma.

Era în ziua de 16 martie 1966. Laurent Ghilat Paré și fiul său, Louis, propun arhiepiscopului de Ouagadougou, cardinalul Paul Zoungrana, construirea unui sanctuar. Cardinalul a răspuns: "Mergeți și căutați un loc care vi se pare potrivit și apoi vom veni și noi să vedem". Cei doi s-au hotărât să aleagă trei coline din satul Yagma.

Pe una dintre coline, numită Calvar, la 31 martie 1968, s-a înălțat "Crucea Victorioasă", și cu această ocazie a avut loc primul pelerinaj la Yagma. Un an mai târziu, la 6 mai 1969, se inaugurează și prima grotă de Lourdes și este organizat al doilea pelerinaj ocazionat de aducerea statuii Maici Domnului și depunerea ei în grotă.

La 5 februarie 1971, însuși cardinalul propune un pelerinaj diecezan la Yagma, ocazie cu care este binecuvântată piatra fundamentală a viitoarei biserici. Au trecut apoi 16 ani fără a se reuși construirea bisericii. Pe una dintre coline s-a amenajat doar un altar în aer liber. În anul 1988, declarat an marian, Conferința Episcopilor din Burkina Faso - Niger a declarat Yagma ca fiind Centru de Pelerinaj Național.

La 10 februarie 1989, de la Roma vine știrea că papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei în Burkina Faso, în ianuarie 1990, și-a manifestat dorința de a ajunge și la Yagma.

În luna martie 1989 un răufăcător, rămas necunoscut, a sfărâmat statuia Maicii Domnului.

La 29 ianuarie 1990, papa este întâmpinat la Yagma de 600.000 de pelerini. La sfârșitul celebrării, Sfântul Părinte binecuvântează o statuie a Maicii Domnului de Lourdes, pe care a adus-o special pentru Yagma, și îi încurajează pe localnici să construiască un sanctuar demn Mariei. Două săptămâni mai târziu, la 11 februarie, episcopul de Koupela, Mons. Dieudonné Yougbare, binecuvântează noua grotă și așază aici statuia oferită de papa. În aceeași zi, la Yagma sunt botezați 200 de copii.

Lucrările la noua biserică încep în septembrie 1991 și în opt luni se realizează fundația, dar, din lipsă de fonduri, construcția stagnează. Între timp au loc două pelerinaje ale burkinezilor care locuiesc în Coasta de Fildeș și se poate spune că Yagma capătă un caracter internațional.

În anul 1995 se montează acoperișul. La 15 august 1996 se celebrează primul pelerinaj în sanctuarul nou, iar câteva luni mai târziu vor fi consacrați aici doi episcopi de către cardinalul Josef Tomko.

În luna noiembrie 2000, Yagma găzduiește întâlnirea episcopilor din Africa de Vest, iar la finalul acesteia participă cardinalul Francis Arinze, ca trimis al papei. În ianuarie 2001, printr-o celebrare prezidată la Yagma de cardinalul Bernardin Gantin, s-au marcat 100 de ani de la evanghelizarea acestei țări.

Culorile dominante ale sanctuarului, maro și bej, atât în interior cât și în exterior, se potrivesc cu acea culoare a solului din locurile respective, oferă intimitate și predispun pelerinul la rugăciune. Sanctuarul, lung de 90 m și lat de 46 m, are 2.200 de locuri în bănci.

La 5 august 2001, între biserică și grotă este amplasată o statuie a Maicii Domnului, înaltă de 3,6 m.

În fața grotei este amenajat un altar pentru celebrări în aer liber, pe băncile din fața acestuia putând sta până la 50.000 de pelerini.

Sanctuarul a fost consacrat la 9 februarie 2013, de către nunțiul apostolic Vito Rallo, iar la 15 august, în același an, a fost declarat basilica minor.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat