Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Episcopul Anton Durcovici. Vizitele pastorale (II)

Continuăm să urmărim firul vizitelor pastorale efectuate de fericitul Anton Durcovici în scurta sa păstorire ca episcop de Iași. Astfel, la 17 iunie 1948, a vizitat Parohia Buruienești, unde "predica a tratat despre sfântul Iosif, hramul bisericii, ca model al muncitorului creștin, harnic și conștiincios". Comunitatea catolică din Adjudeni a fost vizitată la 18 iunie același an. Și cum biserica din localitate are hramul Coborârea Duhului Sfânt, episcopul Durcovici a predicat despre "Sfântul Duh ca fiind acela care sfințește sufletul creștinului, arătând obligația credincioșilor de a nu jigni prin păcat pe acest oaspete dumnezeiesc". La Rotunda, parohie vizitată la 19 iunie, predica l-a avut drept subiect pe sfântul Francisc din Assisi și dragostea acestuia față de Cristos, credincioșii primind îndemnul "să urmeze pilda acestui sfânt prin iubire sinceră față de Cristos și de oameni". La 20 sau 21 iunie, episcopul Anton Durcovici s-a aflat la Răchiteni, unde a predicat despre sfântul Anton de Padova, indicându-l "ca pildă și ajutor în necazurile vieții".

A urmat o pauză de aproape două săptămâni, vizitele fiind reluate la 4 iulie, cu vizitarea Parohiei Tămășeni. Acolo a vorbit despre "demnitatea preoției catolice, precum și despre chemările la preoție și viața călugărească". Totodată, credincioșii au fost îndemnați "să se roage pentru [chemări la preoție și viața călugărească] conform cu porunca Domnului". Cel mai probabil în aceeași zi, episcopul Durcovici a vizitat și comunitatea catolică din Roman, filială pe atunci a Parohiei Tămășeni, unde a predicat despre "obligația creștinilor de a-și mântui sufletul și despre răspunderea individuală a fiecăruia înaintea judecății lui Dumnezeu". La 19 iulie, episcopul Durcovici a administrat sacramentul Mirului la Văleni și Horgești, ocazie cu care a efectuat și vizita pastorală.

Urmează după această dată o altă pauză, mai lungă. Vizitele au fost reluate la 1 septembrie, zi în care păstorul Diecezei de Iași s-a aflat la Barticești, unde "a îndemnat populația să-și iubească și să-și apere credința". Adresându-se elevilor de la Seminarul Franciscan din satul Hălăucești, i-a sfătuit "să propage cu toată puterea credința în rândurile populației ca să țină aprinsă flacăra catolicismului".

Următoarea vizită a efectuat-o la Gherăești. Luând în considerație faptul că sursele nu concordă în a indica data exactă a vizitei, parohia a fost vizitată în zilele de 2 sau 3 septembrie. Aici, fericitul Anton Durcovici a vorbit despre devoțiunea către inima lui Isus, îndemnându-i pe credincioși să imite virtuțile ei, blândețea și smerenia. Un alt îndemn privea venerarea sfintei cruci, pentru ca "în timpul vieții să se facă părtași de roadele mântuirii și în ziua judecății obștești... să se silească prin pildă, răbdare și rugăciune de a câștiga pentru Cristos și pe aceia care nu cred în sfânta cruce sau chiar își bat joc de dânsa și de cinstitorii ei". La 4 septembrie 1948, a fost vizitată comunitatea catolică din Iugani. La 5 septembrie, episcopul Durcovici a vizitat Parohia Săbăoani, predica avându-l drept subiect pe Dumnezeu, "cu care nimeni nu se poate compara, și însușirile lui, mai ales atotputernicia". Credincioșii au fost îndemnați "la încredere nestrămutată în el la orice fel de nevoie trupească sau sufletească". Adresându-se copiilor, păstorul Diecezei de Iași i-a sfătuit "să umble regulat la biserică și să se folosească de marile haruri sufletești pe care le primesc de la preot". În ziua următoare, 6 septembrie, a fost vizitată Parohia Pildești, cu biserica având hramul Adormirea Maicii Domnului, aceasta fiind și tema predicii rostite de Anton Durcovici. Un alt subiect al cuvântului de învățătură a fost "fericirea vieții veșnice în cer".

Cu Pildești s-au încheiat vizitele pastorale în comunitățile catolice din județul Roman, urmând seria vizitelor în parohiile din județul Bacău.

Pr. Petru Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat