Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Papa Francisc în Emiratele Arabe Unite

La invitația prințului moștenitor de Abu Dhabi, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, și a Bisericii Catolice locale, Sanctitatea Sa papa Francisc a întreprins în zilele de 3-5 februarie o vizită în Emiratele Arabe Unite.

Aceasta a avut loc la 800 de ani de la vizita sfântului Francisc din Assisi la sultanul Malik al Kamil, în Egipt, și are un caracter istoric, fiind primul papă care pune piciorul în peninsula arabă, leagăn al islamului. Motoul vizitei s-a inspirat din rugăciunea pentru pace a sfântului Francisc: "Fă din mine un instrument al păcii tale!" Pe emblema logoului se putea vedea un porumbel cu o ramură de măslin, simbol al păcii. Cele două momente principale ale călătoriei au fost întâlnirea interreligioasă la Founder's Memorial din Abu Dhabi și sfânta Liturghie cu credincioșii catolici de rit latin și de alte rituri, pe Zayed Sport City.

În cadrul întâlnirii interreligioase, Sfântul Părinte a redat în cuvinte clare scopul prezenței lui în această țară: "Am primit oportunitatea de a veni aici ca un credincios însetat de pace, ca frate care caută pacea cu frații. A voi pacea, a promova pacea, a fi instrumente de pace: suntem aici pentru aceasta". În discursul său adresat autorităților civile și religioase, el a subliniat și modul în care poate fi atinsă pacea între diferitele culturi și religii: "Punctul de plecare este să recunoaștem că Dumnezeu este la originea unicei familii umane. El, care este Creatorul a toate și al tuturor, vrea să trăim ca frați și surori, locuind în casa comună a creației pe care el ne-a dăruit-o". Porumbelul păcii, ca să-și ia zborul are nevoie de aripi, iar acestea pot fi educația și dreptatea. Acestea două nasc fraternitatea, care este opusul individualismului, fundamentalismului și al violenței religioase. Violența în numele religiei este o profanare gravă a lui Dumnezeu, care este numitorul comun al oamenilor.

Tot în cadrul acestei vizite a fost semnat un document despre "fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea comună" care dorește să fie "o invitație la reconciliere și la fraternitate între toți cei care cred, ba chiar între cei care cred și cei care nu cred, precum și între toate persoanele de bunăvoință".

Sfânta Liturghie, la care au participat mai mult de 120.000 de oameni, între care 4.000 de musulmani, a fost pentru creștinii catolici punctul culminant al vizitei Sfântului Părinte. Au fost prezenți la celebrare, în afară de romano-catolici, credincioși caldeeni, copți, greco-catolici, greco-melchiți, latini, maroniți, siro-catolici, siro-malabarezi și siro-malancarezi. În cadrul omiliei, papa Francisc le-a vorbit participanților despre fericire, așa cum apare ea în cuvintele lui Isus Cristos, în special despre fericirea celor blânzi și a celor făcători de pace. Pentru realizarea ei nu este nevoie de fapte eclatante, a subliniat el. Imitându-l pe Isus, singura grijă care rămâne este aceea de a face din viața proprie o operă de artă.

Prezența Sanctității Sale în inima lumii musulmane evidențiază importanța maximă a drumului fraternității și reconcilierii care trebuie să caracterizeze viitorul omenirii și al adepților celor două mari religii. Pluralismul religios, care a generat în istoria îndepărtată și recentă conflicte și violență, trebuie regândit și convertit într-o cale comună de înaintare spre unul și același Dumnezeu, Creator și Tată al tuturor.

Pr. Cristian Diac

* * *

Emiratele Arabe Unite
Suprafața (km2): 83.600
Populația: 9.229.000
Densitatea (locuitori/km2): 110
Religia de stat: musulmană
Catolici: 901.000 (majoritatea de proveniență străină)
Dieceze: 1; parohii: 8



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat