Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Pr. Carol Magni

Carol Magni s-a născut la 28 august 1798, în localitatea Verzeino, lângă Varallo, Italia (în statul Sard). Și-a desăvârșit studiile la Colegiul Sfântul Bonaventura din Roma, la 24 mai 1821. După consacrarea preoțească și obținerea titlului de doctor în teologie, a fost transferat în anul 1823 ca misionar la Constantinopol.

Carol Magni a îndeplinit pe rând funcțiile de paroh la Buyuk-Dere, pe Bosforul de Sus, și apoi la Pera, în Constantinopol, după care i-a fost încredințată conducerea Prefecturii apostolice împreună cu conducerea Misiunii din Moldova: vizitator apostolic al Misiunii (5 aprilie 1832 - februarie 1835), prefect al Misiunii (februarie 1835 - 17 mai 1838).

La 5 aprilie 1832 a fost numit. În ziua de 7 iulie 1832 primește ordin special de a pleca în Moldova. A ajuns la Iași la 19 octombrie 1832. "Am găsit biserica din Iași cu zidurile scorojite, cu pavimentul ridicat, cu vasele sfinte într-o stare de ruină".

În perioada 19 octombrie 1832 - 17 mai 1838 a fost la conducerea Misiunii din Moldova în calitate de vizitator apostolic și prefect apostolic cu reședința la Iași. Aici a găsit numărul misionarilor împuținat: la 17 aprilie 1832 murise părintele Vincențiu Mandy și, mai apoi, avusese o moarte tragică părintele Anton Cangi, înecat în Siret, la Răchiteni, fiind găsit abia după cinci zile. După ce a făcut vizita Misiunii, a trimis o relatare la Roma la 8 martie 1833, respectiv la 21 iunie 1833. Reiese că erau multe de făcut la Iași de pe urma focului din 1827. Puținii bani disponibili au fost cheltuiți cu procesele lungi privitoare la apărarea celor două posesiuni ale episcopiei - din Horlești și Barați - uzurpate de vecini.

Trebuința de noi misionari a fost oarecum satisfăcută cu venirea altora: pr. Francisc Nicola, pr. Ștefan Bizzari, pr. Ștefan Rossi, pr. Carmil Ceraulo, pr. Vincențiu Angelucci, pr. Amedeu Paak.

Părintele Magni primește în anul 1833 facultatea specială de a da sfântul Mir și de a consacra potire și pietre de altar.

În timpul activității părintelui Magni s-a clădit prima bisericuță la Focșani în Contul Oancei și cea din Botoșani, pregătindu-se cele necesare pentru construirea actualei biserici catolice din Bacău.

Pentru a fi mai aproape de misionari, a mutat reședința superiorului Misiunii la Săbăoani (aprilie 1834).

Printre preocupările sale, pr. Carol Magni a înființat mai multe școli și a trimis la studii mai mulți seminariști. El însuși făcea școală de limba română, cunoscând-o așa de bine, încât era admirat de scriitorii români de pe vremea aceea (fabulistul Donici). Astfel, a trimis la studii doi tineri din Săbăoani - Francisc Cagno și Carol Andro - și un tânăr din Iași - Ioan-Eugen Zapolski. Carol Andro nu a mai ajuns preot; ceilalți doi au fost hirotoniți preoți la Spello, la 25 decembrie 1843. Francisc Cagno a lucrat ca misionar la Pera (Constantinopol), iar Ioan Eugen Zapolski a activat la Iași, îndeplinind diferite misiuni de mare răspundere în cadrul Misiunii.

În anul 1838, Magni a părăsit Moldova, fiind trimis din nou la Constantinopol ca prefect al Misiunii din Orient; în anul 1845 a fost ales superior general al Franciscanilor Minori Conventuali. A redeschis biserica Sfântul Francisc din Bologna, care fusese transformată anterior în vamă publică; a vizitat toate provinciile italiene, inclusiv Sicilia.

În noiembrie 1849, pe fondul mișcărilor revoluționare de la Roma care au instaurat regimul republican, Carol Magni l-a însoțit pe papa Pius al IX-lea cu ocazia fugii acestuia la Gaeta. La încheierea mandatului de șase ani ca ministru general, Carol Magni a fost desemnat de papa Pius al IX-lea în calitate de director de conștiință al Anei Maria de Austria. În mai 1864 însoțea curtea imperială, care de la Praga s-a transferat la Galliera, nu departe de Padova, pentru a petrece vara. A murit la Padova la 29 decembrie 1864.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat