O lună misionară extraordinară. Botezaţi şi trimişi

Am ajuns zilele binecuvântate ale lunii octombrie, lună care - spunea papa Francisc - ar trebuie să fie "un timp extraordinar de misionaritate". Ştim că luna octombrie este luna prin excelenţă dedicată misiunilor, însă anul acesta suntem invitaţi să ne simţim şi să ne comportăm asemenea misionarilor, vestind, comunicând şi dăruind tuturor viaţa divină.

Propunerea unei luni extraordinare a venit din dorinţa de a comemora centenarul promulgării scrisorii apostolice Maximum illud a papei Benedict al XV-lea. Textul porneşte de la constatarea că, după atât de multe eforturi, după atât de ilustre mărturii şi exemple de neînfricată tărie în răspândirea credinţei, numărul celor care se găsesc în întuneric şi în umbra morţii este încă mare. Dezvoltarea scrisorii merge în a prezenta paşii necesari reînsufleţirii angajării misionare a Bisericii. Propunerea papei era aceea de a avea o abordare mai evanghelică şi universală a muncii misionare prin a vesti şi a duce lumii mântuirea lui Isus Cristos, mort şi înviat.

Dacă ar fi o imagine care să exprime în mod simplu invitaţia scrisorii, cred că mărturia sorei Carine Nguimeya din Camerun ar fi cea mai potrivită. Nu cred că am întâlnit nicăieri un exemplu mai simplu de activitate misionară bine înţeleasă, atât în aplicarea, cât mai ales în rezultatul ei.

"Sunt a doua fiică a unei familii catolice cu opt copii. Tatăl meu a fost paznic de închisoare, iar mama, comerciantă. La vârsta de 11 ani, alături de fraţii mei vindeam fructe şi legume în staţia de autobuz pentru a ne întreţine. Mergând la şcoală m-am împrietenit cu o fetiţă catolică de 12 ani pe nume Suzana, care îmi vorbea des despre Dumnezeu, despre activităţile din parohie, despre cum se rugau dimineaţa şi seara. Duminica venea să mă ia de acasă pentru a merge la biserică. Aceste gesturi şi cuvinte ale ei trezeau în mine un sentiment minunat, chiar dacă era doar cu un an mai mare decât mine. Alături de sentimentul de minunăţie, simţeam şi un gol, pentru că vedeam la ea ceva ce mie îmi lipsea.

Într-o duminică m-a dus să le salut pe surorile misionare, o comunitate de surori poloneze. Nu mai văzusem niciodată surori atât de aproape, frumoase în îmbrăcămintea lor lungă albastră şi cu voal alb. Credeam că sunt îngeri. În acea zi a răsunat ceva puternic în interiorul meu; nu aş putea să spun ce a fost... Aceste surori au vorbit cu părinţii pentru Botezul meu şi au acceptat. Nu-mi venea să cred! La vârsta de 15 ani, alături de sora mea mai mare, am primit Botezul. A fost cea mai frumoasă zi; semnele şi gesturile, cuvintele rostite la Botez mi-au dat impresia că în acea zi am început ceva nou: l-am întâlnit pe Dumnezeu şi am experimentat iertarea lui. Este ceea ce vedeam la prietena mea Suzana şi mie îmi lipsea! Acum suntem catolici cu toţii".

Mărturia aceasta vine să sublinieze ceea ce papa Francisc spunea în mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor: Eu, tu, fiecare botezat este o misiune pentru că este rod al iubirii lui Dumnezeu şi, în consecinţă, nu poate rămâne închis în propriul "eu".

Cred că mesajul acestei luni extraordinare este acesta: Când vom învăţa toţi să fim misionari asemenea Suzanei, prin gesturi şi cuvinte, atunci viaţa divină va fi vestită, comunicată şi dăruită tuturor, fără rezerve şi fără frontiere.

Pr. Florin-Petru Sescu