Pettoruto

În dieceza italiană San Marco Argentano-Scalea, situată în Calabria, provincia de Cosenza, se poate ajunge la sanctuarul Pettoruto.

Amplasată în apropierea localităţii San Sosti, la o altitudine de 600 m, pe valea râului Rosa, format de munţii Montea şi Mula, bazilica este o adevărată bijuterie printre pădurile acestor munţi. Pelerinii frecventează sanctuarul pe tot parcursul anului, dar într-un mod special în perioada 1-8 septembrie.

Istoria de la Pettoruto începe în anul 1449. În acel an, Nicola Mairo, originar dintr-un sat vecin, Altomonte, acuzat pe nedrept de crimă, s-a refugiat în locul unde se află azi sanctuarul, pentru a nu fi capturat. Aici ar fi avut o viziune mistică şi, pe faţada unei stânci, a sculptat chipul sfintei Fecioare cu pruncul Isus. Încredinţându-se în ajutorul Mariei, în cele din urmă a scăpat de acuzaţii şi s-a putut întoarce în satul său.

Sculptura a rămas în uitare în mijlocul naturii. Pe la anul 1600, un păstoraş surdo-mut din Scalea, Giuseppe Labbazia, umblând după o oaie pierdută, a descoperit, printre spini şi mărăcini, imaginea Mariei. Aici îi apăru, într-o lumină strălucitoare, sfânta Fecioară, care îl vindecă şi îi ceru să spună preoţilor din împrejurimi să construiască, în jurul vechii sculpturi, o capelă. Arheologii sunt de părere că în aceste locuri ar mai fi fost, pe timpuri, zidurile unui hambar al abaţiei "Santa Maria del Monte", de la Acquaformosa.

Statuia, sculptată în piatră, astăzi este aproape în întregime împodobită cu aur şi argint. O reprezintă pe Maria cu mâna dreaptă ca şi cum ar ţine un sceptru, iar pe braţul stâng ţine pruncul. Acesta cu mâna dreaptă binecuvântează, iar în mâna stângă ţine globul pământesc pe care domină crucea, simbolizându-l ca răscumpărător al lumii şi rege al universului. În faţa acestei reprezentări a Maicii sfinte, în decursul veacurilor au fost consemnate o mulţime de fapte miraculoase.

Specifică sanctuarului Pettoruto, la începutul lunii mai, este sărbătoarea cingătorii sau a panglicii, care îşi are originea în secolul al XVII-lea. Puţin înainte de anul 1700, zona a cunoscut o mare foamete, urmată de ciumă. Localnicii au apelat la protecţia Maicii Domnului. Ajunşi în procesiune la Pettoruto, au făcut în jurul statuii un zid viu, ca o cingătoare, pentru a scăpa de necazuri.

În urma acestui pelerinaj, flagelul a dispărut, iar primăvara următoare natura a revenit la normal. Ritualul sărbătorii, chiar şi în zilele noastre, este foarte apreciat. O tânără îmbrăcată în alb, purtând pe cap un coş plin cu flori şi înconjurat de o lungă panglică albă îmbibată în ceară, pleacă în procesiune dintr-un sat vecin, împreună cu parohul şi mulţi credincioşi. Ajunşi la sanctuar, tânăra oferă coşul cu flori Maicii Domnului ca semn de mulţumire. După Liturghia solemnă, este binecuvântată panglica. Apoi panglica este tăiată în bucăţi mici şi distribuită la toţi participanţii, care le păstrează acasă şi le pot aprinde în momentele de încercare.

Pettoruto mai este cunoscut ca un loc venerat de femeile care nu pot avea copii şi cer aici darul fertilităţii. Acestea petrec o noapte întreagă în biserică, lângă statuia miraculoasă.

Biserica actuală, chiar dacă nu excelează prin dimensiuni, este cu adevărat un loc de rugăciune şi de spiritualitate.

La 29 iulie 1903, a fost semnat la Vatican documentul prin care se aproba încoronarea statuii, ceremonie ce a avut loc la 6 septembrie a aceluiaşi an.

În anul 1914, sfântul papă Pius al X-lea conferă sanctuarului posibilitatea de a oferi pelerinilor indulgenţe în fiecare zi de 7 septembrie.

Prin decretul semnat la 17 august 1979 (la al 75-lea aniversar de la încoronarea statuii), sfântul papă Ioan Paul al II-lea a ridicat sanctuarul la rangul de basilica minor.

Pr. Iosif Dorcu