Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Sinodul pentru Amazonia

"Amazonia - noi drumuri pentru Biserică și o ecologie integrală" este motoul Sinodului pentru regiunea Amazonia, care se desfășoară la Roma, în perioada 6-27 octombrie. Este vorba de un sinod special pentru o anumită zonă a acestei lumi, și anume țările din America Latină cuprinse pe suprafața Amazonului. Sinoade similare au mai existat în anul 2009 pentru Africa, și în anul 2010 pentru Orientul Apropiat. La aceeași masă de discuții vor sta episcopi din Bolivia, Brazilia, Ecuador, Peru, Columbia, Venezuela, Guiana Franceză, Surinam, conducerea rețelei Panamazonia (Red Eclesial Panamazonica). Prezenți sunt și reprezentanții curiei romane, 15 delegați ai diferitelor ordine călugărești, 20 de indigeni, participanți numiți personal de către papa Francisc, experți și auditori.

Amazonia se întinde pe o suprafață de 7,5 milioane km2 și cuprinde mai mult de o treime din pădurile primare ale lumii, fiind una dintre cele mai mari rezerve de biodiversitate de pe pământ. Ea este considerată a fi "plămânul verde" al planetei. În documentul pregătitor se afirmă că Amazonia este "o oglindă a întregii omeniri" și cere "schimbări structurale și personale din partea tuturor oamenilor, a statelor și a Bisericii". Structurat în trei părți, documentul prezintă trei tematici de referință: 1) identitatea și vocea Amazoniei; 2) ecologia integrală; 3) Biserică profetică. Ele invită la a vedea, a discerne și a acționa.

Ce se poate vedea la Amazonia? Documentul afirmă că această parte a lumi este mai mult decât o simplă regiune majoră, un "biom", o comunitate și un complex ecologic. Marile interese economice amenință bogăția pădurilor și a fluviilor, ele provocând distrugere și poluare. Acestei situații triste i se adaugă plaga traficului de droguri care provoacă schimbări de valori în economia mondială. Aici trăiesc trei milioane de indigeni, reprezentând popoare cu o "identitate culturală particulară și o bogăție specifică".

Ce se poate discerne? O ecologie integrală - expresie cheie în cadrul documentului pregătitor - trebuie să vadă care sunt modalitățile de promovare a popoarelor acestei zone. Ea înseamnă și punerea împreună a cunoștințelor ancestrale și a celor contemporane în vederea unei armonii "personale, sociale și ecologice". Evanghelizarea pretinde o atenție deosebită acordată atât unității, cât și diversității cu care se prezintă această parte a Bisericii. Sinodul va avea ca preocupare găsirea unor soluții la lipsa masivă de preoți și persoane dedicate special slujirii Bisericii, și va pune în centru importanța Euharistiei pentru crearea și menținerea identității creștine a oamenilor.

Cum se poate acționa ca Biserică profetică? Adunarea sinodală "este chemată să găsească noi drumuri pentru a face să crească chipul amazonian al Bisericii, pentru a răspunde la situațiile de injustiție din regiune precum neocolonialismul industriilor extractive, proiectele infrastructurale care dăunează biodiversității și impunerea unor modele culturale și economice străine de viața popoarelor", se citește în documentul pregătitor. În acest caz, Biserica trebuie să fie fermă în predicarea dreptății și a solidarității, a destinației universale a bunurilor împotriva concentrării lor în mâinilor unor exploatatori; ea trebuie să vorbească împotriva utilitarismului în raport cu bogățiile biologice, afirmând principiile sănătoase de relaționare la natură, care trebuie să rămână ambient de viață umană și mijloc de laudă adusă Creatorului.

Pr. Cristian Diac



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat