Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Episcopul Iosif Păuleț la Roma

Preasfințitul Iosif Păuleț l-a întâlnit la 12 septembrie pe Sfântul Părinte papa Francisc pentru prima oară în calitate de episcop. La Roma, păstorul Diecezei de Iași a participat la un curs de formare pentru noii episcopi, organizat de Congregația pentru Episcopi și de Congregația pentru Bisericile Orientale. Înaintea noilor episcopi, papa a vorbit despre două priorități ce țin de identitatea și misiunea episcopului în timpurile noastre: apropierea de Dumnezeu și apropierea de oameni.

Despre Sfântul Părinte, episcopul de Iași a spus într-un interviu dat pentru Vatican News că "este un papă care întotdeauna impresionează prin simplitatea sa, prin modestia și prin surâsul său". Întâlnirea a fost o ocazie foarte bună pentru consolidarea în credință și, știind care este misiunea episcopului și activitatea sa, în slujirea sa cu cele trei munus - adică funcții, cum spunem în limba latină - datorii ale episcopului de a învăța, de a sfinți și de a conduce.

Despre prioritățile pastorale de la începutul activității episcopale, PS Iosif Păuleț mărturisește: "este gândul meu, intenția mea ca în viața episcopală, ca slujitor al Bisericii Locale de Iași, să insist mult asupra apropierii preoților, în primul rând, și a credincioșilor de Dumnezeu, de Isus Cristos, în special în Euharistie. Voi pune un accent deosebit în slujirea mea episcopală pe celebrarea sfintei Liturghii, pentru că este inima vie a Bisericii". Referindu-se la apropierea de preoți și seminariști, episcopul Diecezei de Iași a afirmat printre altele: "O altă prioritate, un gând, o dorință a mea este să vizitez seminariile, pentru a avea o legătură cât mai apropiată și permanentă cu toate seminariile, pentru că aici se formează viitorii preoți. Deja cu o parte din preoții de la Seminarul din Iași am vorbit, dar urmează să vorbesc cu fiecare preot și cu fiecare seminarist în parte, pentru a-i cunoaște și pentru a vedea cum trebuie să procedez în deciziile pe care trebuie să le iau pentru ca să fie formați cât mai bine viitorii preoți". Cât despre preoți, ei sunt, după cuvântul Sfântului Părinte, reluat de episcopul de Iași, "cei mai apropiați dintre cei pe care noi, ca și episcopi, trebuie să-i vizităm, să avem inima deschisă. De altfel, eu am spus când am fost consacrat, cuvântul meu final a fost între altele: preoții vor găsi la mine totdeauna telefonul și ușa deschise". Apropierea de oameni este și ea o temă de mare importanță în agenda episcopală a PS Iosif Păuleț: "Apoi un gând care mă frământă mereu este să mă apropii, cum spunea și Sfântul Părinte, de Dumnezeu și apoi apropierea de oameni, de credincioși și intenționez în acest sens să fac vizite pastorale, să vizitez fiecare parohie fără să mă grăbesc, pentru că este important să cunosc turma, pentru ca s-o păstoresc cât mai bine".

Fiind la Roma, PS Iosif Păuleț a dorit să fie cât mai aproape de credincioșii români care de mai mulți sau mai puțini ani își trăiesc credința departe de locurile natale. Iar locul de întâlnire pentru o astfel de apropiere s-a realizat la sfânta Liturghie. Astfel că la 8 septembrie el a vizitat mai întâi comunitatea română din Ladispoli, care se află la periferia Romei, însoțit de pr. decan Isidor Iacovici, Mons. Anton Lucaci, responsabilul românilor catolici din Italia, și Mons. Ionuț Strejac, care lucrează în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

În frunte cu pr. paroh Isidor Mîrț, românii catolici din Ladispoli l-au primit pe episcopul Iosif Păuleț cu pâine și sare. Vorbindu-le la predică, Preasfințitul a ținut să puncteze îndeosebi două lucruri: "În primul rând, pentru a fi creștini adevărați, trebuie să-l punem pe Isus în centrul existenței noastre, în centrul preocupărilor noastre. În centru, nu la margine, în centru! Apoi, să luăm crucea de fiecare zi și să mergem după Isus. El este înaintea noastră. Noi nu ducem singuri crucea vieții noastre. Așadar, să-l simțim aproape, căci alături de el crucea ne va fi ușoară".

Preasfințitul Iosif a oferit sfânta Liturghie pentru toți, în special pentru răposata Adriana, dăscăliță și catehetă voluntară timp de 18 ani în comunitatea din Ladispoli, precum și pentru toți elevii care au început anul școlar, cărora le-a oferit binecuvântarea lui Dumnezeu ca să fie ajutați să crească în înțelepciune și în har.

Însoțit și de alți preoți care sunt la Roma, pentru studii sau responsabili pastorali în diferite comunități, PS Iosif Păuleț a vizitat în aceeași zi comunitatea din Casilina-Grotte Celoni și pe cea de la biserica "San Vitale" din Roma. În preajma sfintei Liturghii, străzile din jurul celor două biserici s-au colorat de portul românesc, de glasul copiilor, al tinerilor și al părinților care așteptau sosirea noului episcop.

Emoția a atins fiecare inimă atunci când păstorul și-a salutat credincioșii înainte de sfânta Liturghie, iar apoi a celebrat împreună cu ei sfânta Euharistie. În cadrul omiliei, PS Iosif Păuleț a precizat că și astăzi Isus caută ucenici adevărați, ucenici care să accepte condițiile sale: să-l pună pe el primul în iubire, să-și poarte crucea exact pe urmele lui și bunurile să fie un mijloc, și nu un scop. De asemenea, a insistat foarte mult ca trăirea credinței să nu fie legată doar de anumite practici sau obișnuințe religioase, ci să fie viață între creștini, o viață care pleacă de la Euharistie și este transmisă în casa proprie, la locul de muncă, la școală și pe stradă. Credința nu există fără o viață de mărturie despre Dumnezeu înaintea oamenilor.

Înainte de binecuvântarea finală, PS Iosif i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru el și să se țină aproape de preoții care îi păstoresc. După sfânta Liturghie, el a împărtășit cuvinte de încurajare pentru fiecare credincios.

Prelucrare de pr. Cristian Diac



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat