Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Tricentenar lasallian

Sfântul Ioan de La Salle, model de sfințenie prin educație

Interviu cu fr. Vincențiu Ghiurcă, FSC, superiorul provincial pentru Europa Centrală, coordonator sector România

- Ce însemnă un an jubiliar lasallian?

Pentru membrii Familiei Lasalliene, Anul Jubiliar Lasallian acordat de Sfântul Scaun prin Penitențiaria Apostolică reprezintă un motiv de sărbătoare, deoarece ne amintim cu recunoștință de împlinirea a trei sute de ani de la trecerea la Domnul a sfântului Ioan de La Salle și de opera minunată lăsată Bisericii și întregii omeniri prin înființarea Congregației "Frații Școlilor Creștine" (FSC) și a operelor educative, care au făcut atât de mult bine tinerilor și copiilor în toți acești ani.

- Ce inițiative sunt în Dieceza de Iași?

Inițiativele care vor avea loc în acest an jubiliar se vor desfășura cu precădere în cele două centre educative pe care le avem: la Iași - Centrul de Plasament "Căminul La Salle" - și la Pildești - Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle" -, precum și în parohiile din cadrul cărora fac parte cele două centre și comunități lasalliene. Activitățile care se vor desfășura, adresate atât elevilor, cât și profesorilor și educatorilor, vor cuprinde celebrări liturgice, diferite concursuri școlare cu tema tricentenarului, sesiuni de formare pedagogico-lasalliană, diferite schimburi de experiență cu profesori, elevi și voluntari din alte școli lasalliene din Europa etc.

- În lume, de câți frați ai Școlilor Creștine vorbim azi? Dar în România?

Congregația "Frații Școlilor Creștine" este prezentă pe cinci continente în 80 de țări și număra, la sfârșitul lunii octombrie 2018, 3.695 de frați, cu o vârstă medie de 65 de ani. În România suntem șapte frați și activăm în două comunități deja amintite, Pildești și Iași. Dintre cei șapte frați, patru sunt din Spania, unul este maltez, iar doi suntem români. Alături de cei șapte frați îl amintim și pe fr. Daniel Ciobanu, care este misionar în Burkina Faso și care aparține tot de provincia noastră, Europa Centrală.

- Care este misiunea fraților?

Misiunea fraților și a tuturor celor 91.112 profesori și educatori lasallieni este aceea de a asigura o educație umană și creștină tinerilor, în special săracilor, conform ministerului pe care Biserica li-l încredințează. Școala creștină rămâne instrumentul privilegiat al acțiunii fraților, însă rămânem deschiși și altor forme de învățământ și de educație, adaptate nevoilor epocii și ale țărilor unde activăm.

- Sunteți prezenți la Iași și la Pildești. Care anume este activitatea dv.?

Activitatea apostolică o desfășurăm în cele două centre educative și în parohiile din care acestea fac parte. Centrul de plasament de tip rezidențial "Căminul La Salle" din Iași, oferă asistență și suport pentru copii și tineri aflați în dificultate, separați sau cu risc de separare de părinți, răspunzând nevoilor de primire, cazare și însoțire specializată în perioada de formare școlară și profesională, precum și de integrare / reintegrare în familie și în comunitate a acestora. Anul acesta școlar, beneficiarii Centrului sunt în număr de 16. Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle" școlarizează elevi din ciclul inferior și superior al liceului. Elevii au posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele două domenii de specializare: construcții, instalații și lucrări publice sau electronică și automatizări și pentru una dintre calificările profesionale oferite: tehnician desenator în construcții și instalații sau tehnician operator tehnică de calcul. În anul școlar 2018/2019, numărul de elevi școlarizați este de 126.

- Când ați ajuns prima dată în România? Dar în Dieceza de Iași?

Frații au ajuns în România pentru prima dată în anul 1861, în Arhidieceza de București, iar în Dieceza de Iași, în anul 1991. Motivele principale pentru care frații au decis să reînceapă activitățile în această parte a țării, Dieceza de Iași, și nu în alte localități unde activaseră până în anul 1948, precum București, Craiova, Oradea, Brăila sau Satu Mare, au fost zona preponderent catolică și speranța că anumiți tineri vor îmbrățișa vocația de frate.

- Câți frați au fost închiși în pușcăriile comuniste? Ce exemplu aveți din acea perioadă?

Instalarea și consolidarea comunismului în România, după anul 1945, respectiv 1948, a îngreunat mult activitățile fraților. Prin decretul 810 din 1949, congregația noastră, alături de alte ordine și congregații călugărești, a fost desființată, iar activitățile membrilor ei au fost interzise. Majoritatea fraților au fost arestați, aruncați în închisoare sau obligați la muncă silnică și domiciliu obligatoriu. Un număr de șapte frați români au supraviețuit condițiilor vitrege ale regimului comunist, schimbările survenite în anul 1989 oferindu-le posibilitatea unui nou început. Aceștia au fost: Augustin Cicu, Atanasiu Motica, Damian Bakos, Dominic Bernhard, Iustin Nohai, Marcelin Magui și Tiberiu Rață.

- Ce apreciați cel mai mult din viața fondatorului FSC?

Am avut posibilitatea să citesc de mai multe ori biografia sfântului Ioan de La Salle și alte scrieri ale sale. Sunt multe aspectele pe care le apreciez în viața sfântului Ioan de La Salle, însă cel mai mult apreciez încrederea totală pe care fondatorul nostru o avea în providență și faptul că rămânea mereu deschis planului lui Dumnezeu, chiar dacă la început nu reușea să-l deslușească pe deplin.

- Pe dv. ce v-a motivat să deveniți frate?

În comunitatea Fraților Școlilor Creștine am găsit modalitatea cea mai potrivită de a-l sluji pe Dumnezeu și de a fi mai aproape de oameni, în special de copii și de tineri. Acesta a fost motivul pentru care am ales să intru în această congregație. Vocația mea s-a maturizat pe parcursul celor 24 de ani, de când am început să parcurg acest drum alături de frați. Mă străduiesc ca zilnic să fac pași mici, dar concreți pentru a-mi păstra aprinsă flacăra vocației. Îi mulțumesc Domnului pentru darul vocației și îl rog să trimită și alți tineri dornici de a se dărui educației copiilor și a tinerilor, după carisma sfântului Ioan de La Salle.

A consemnat pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat