Bolile rinichilor

Insuficienţa renală cronică

Rinichii sunt organe pereche, fiind localizaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale lombare, imediat sub coaste. Dacă un rinichi este afectat, celălalt îi poate prelua funcţia, fără ca organismul să sufere prea mult. Însă dacă sunt afectaţi amândoi rinichii, funcţia acestora se va pierde şi - date fiind numeroasele roluri pe care le au în organism - tot corpul va fi în suferinţă.

Afectarea reversibilă şi pe termen scurt a rinichilor poate fi sub forma insuficienţei renale acute. Însă insuficienţa renală acută se poate transforma în insuficienţă renală cronică (în acest caz, afectarea cronică se referă la o suferinţă pe o durată mai mare de trei luni). De asemenea, există şi alte cauze care pot determina afectarea cronică a rinichilor: diabetul zaharat (prin complicaţia acestuia - nefropatia diabetică), hipertensiunea arterială (prin suprasolicitarea vaselor de sânge ale rinichilor, făcând imposibilă eliminarea reziduurilor şi a lichidelor în exces), blocarea prelungită a tractului urinar (de exemplu, prin mărirea de volum a prostatei - care va comprima uretra; prin diferite formaţiuni tumorale; prin prezenţa pietrelor în lumenul căilor urinare - denumită litiază urinară).

O funcţie importantă a rinichilor este filtrarea şi apoi eliminarea prin urină a excesului de lichide şi a deşeurilor aduse pe calea sângelui. Dacă rinichii sunt în suferinţă, lichidele se vor acumula, determinând apariţia edemelor, iar deşeurile vor rămâne în sânge, putând atinge niveluri periculoase pentru viaţă în formele avansate ale bolii renale cronice.

În stadiile incipiente ale bolii renale cronice manifestările clinice sunt puţine. Pe măsură ce funcţia renală se degradează, va apărea uremia - acumularea compuşilor toxici în sânge, rezultaţi din degradarea proteinelor (uree, acid uric, creatinină). Acumularea acestor compuşi la nivelul sistemului nervos (atât central, cât şi periferic) va conduce la alterarea statusului mintal, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, greţuri, vărsături, moleşeală, tulburări senzoriale (ex.: afectarea vederii, pierderea simţului tactil). Ureea se poate elimina prin transpiraţie sub formă de mici cristale, determinând mâncărime.

O altă funcţie a rinichilor este producerea de hormoni. Când aceştia sunt bolnavi, nu mai produc eritropoietină şi apare anemia; dacă nu mai produc vitamina D, oasele se demineralizează şi devin mai fragile, existând risc de fracturi. Tot lipsa vitaminei D va împiedica absorbţia calciului din tubul digestiv, rezultând hipocalcemie - bolnavul va simţi furnicături la mâini, picioare şi în jurul gurii, iar când este gravă, va conduce la spasm muscular şi convulsii.

În final, suferinţa rinichilor se va răsfrânge la aproape întreg organismul, cu afectarea sistemului imun (scăzând rezistenţa la infecţii), afectarea inimii şi a pericardului (pericardită), afectarea plămânilor (edem pulmonar), afectarea sistemului reproducător (sterilitate, complicaţii în sarcină - cu risc atât pentru mamă, cât şi pentru făt).

Chiar dacă funcţia renală nu va putea fi refăcută în insuficienţa renală cronică, tratamentul vizează încetinirea progresului afectării renale. O posibilitate este tratarea sau controlul cauzei care a determinat suferinţa renală. În stadiile finale, posibilităţile de tratament sunt transplantul renal sau dializa - când filtrarea şi curăţarea sângelui de deşeuri vor fi realizate de către un aparat în locul rinichilor.

În plus, la factorii care determină direct degradarea rinichilor, există şi o serie de factori care prezintă risc pentru afectarea funcţiei renale: fumatul (îngustează lumenul vaselor de sânge), obezitatea (creşte producerea de factori care afectează vasele de sânge), administrarea fără indicaţie a anumitor medicamente. De aceea, respectarea instrucţiunilor pentru medicamentele eliberate fără reţetă, dieta sănătoasă şi exerciţiile fizice, precum şi renunţarea la fumat pot preveni apariţia sau pot întârzia agravarea insuficienţei renale.

Dr. Bianca Hanganu