Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri . Stiri . Stiri -

Știri interne

Descoperindu-l pe Isus
"Pregătiți să-l descoperim pe Isus în aproapele nostru" a fost tema zilei de reculegere pentru 55 de persoane - medici, asistenți sociali, asistenți medicali, îngrijitori la domiciliu și voluntari - care activează în diferite asociații, fundații și alte structuri socio-caritative și medicale din dieceză. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul "Gaudium et Spes" Traian, sâmbătă, 24 noiembrie. Ghidul spiritual al grupului a fost pr. Lucian Păuleț, fiind prezenți pr. Eugen Robu, responsabil cu Oficiul pentru Pastorație Sanitară, și pr. Egidiu Condac, director al Centrului Diecezan Caritas Iași.

Recunoștință eroilor
PS Petru Gherghel, însoțit de PS Aurel Percă, a celebrat în catedrală, în Ziua Națională a României, o sfântă Liturghie cu recviem pentru eroii patriei căzuți la datorie în timpul războaielor și în amintirea celor care au făurit Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Episcopul Petru a amintit însemnătatea istorică a acestei zile, aducând în memorie jertfa eroilor care s-au sacrificat pentru țară. La predică, pr. Cornel Cadar a ținut să evidențieze că, la ceas de centenar, trebuie să fim recunoscători față de cei care au contribuit la înfăptuirea Unirii.

Adeziunea în AC
Peste 1.000 de membri și simpatizanți, copii, tineri și adulți, au reînnoit sau au depus pentru prima oară adeziunea în Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași, duminică, 9 decembrie, în cadrul sfintelor Liturghii din 46 de parohii. La Iași, Liturghia tinerilor a fost prezidată de PS Petru Gherghel, care, împreună cu părintele Felix Roca, asistent spiritual general, a celebrat ritualul adeziunii pentru tinerii din Parohia "Adormirea Maicii Domnului". Noul an asociativ a început în luna octombrie și are ca temă "Acțiunea Catolică - bucuria de a evangheliza în orice ocazie" și motoul "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!" (1Cor 9,16).

La 50 de ani
Sora Maria Fabiola a lui Isus (sora Buni) a celebrat 50 de ani de viață consacrată, reînnoind profesiunea călugărească, la 8 decembrie, la Dărmănești. Compostella Maria Luisa s-a născut la 2 iulie 1948 în Italia. A făcut profesiunea călugărească la 31 mai 1968, luând numele de sora Maria Fabiola a lui Isus, intrând în mănăstirea "Surorile Carmelite ale sfintei Tereza" din Torino. Având diplomă de asistentă medicală, între 1974 și 2000 a lucrat în diferite spitale din Italia. La 7 octombrie 2000, a deschis o operă misionară la București, în Parohia "Sfântul Anton de Padova", apoi, la 16 iulie 2005, mănăstirea "Sfântul Iosif" din Dărmănești, unde împreună cu sora Elise (din Madagascar) și sora Jesuina (din Italia) se îngrijește de copii și de bolnavi.

Apel caritativ
Centrul Diecezan Caritas Iași a început la 1 decembrie campania de strângere de fonduri "Întoarce-ți privirea spre casă!", pentru a menține prezentă în rândul credincioșilor datoria de a fi alături de cei rămași acasă. Programul "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" dezvoltat de Centrul Diecezan Caritas Iași este constituit dintr-o rețea de nouă centre regionale, care deservesc peste 30 de localități, venind anual în sprijinul a peste 1.200 de beneficiari ai serviciilor de asistență socială și îngrijire medicală la domiciliu, fiind izolați la pat sau la domiciliu. Campania se va încheia la 31 ianuarie. Donațiile se pot face prin bancă în conturile Caritas (www.caritas-iasi.ro), cu mențiunea "Întoarce-ți privirea spre casă!"

După un an
Fundația "Anton Durcovici" din Roman a sărbătorit duminică, 9 decembrie, împlinirea unui an de la deschiderea oficială, în biserica "Sfânta Tereza", programul incluzând sfânta Liturghie, moment artistic al copiilor din grădinița cu program prelungit "Anton Durcovici", raportul de activitate al fundației, sub forma unui film care a cuprins evenimentele principale ale primului an al fundației, urmat de prezentarea filmului "Anton Durcovici - de la leagăn până la mormânt". Noul președinte al fundației a fost desemnat avocatul Alexandru Iștoc.

Concerte de colinde
Corul fraților studenți franciscani "Joculatores Domini" și corul copiilor din Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăucești, dirijate de fr. Iulian Țâmpu, au ținut două concerte, la 15 și 16 decembrie, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman. Centrul Diecezan Caritas Iași a organizat concertul caritabil "Și bunicii îl așteaptă pe Moș Crăciun!", duminică, 16 decembrie, în biserica "Sfânta Tereza" din Iași. În aceeași zi, la Bacău, corul preoților a susținut un concert de colinde în Parohia "Sfântul Nicolae", iar comunitatea românilor catolici de la Roma s-a bucurat de colinde și tradiții românești în bisericile din Grotte Celoni și San Vitale.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale ale Oficiului pentru Pastorația Familiei din luna decembrie, se numără: Zilele familiei la Lleida și Tarragona (Spania) (29 noiembrie - 2 decembrie), la Arini (6-9 decembrie); la Tărâța și Cucuieți (20-23 decembrie), Dumbrăveni și Berindești (24-27 decembrie); Săptămâna familiei la Izvoare - Bacău (10-16 decembrie); întâlnire cu un grup de familii la Iași (30 decembrie).

Numire
Prin decret episcopal, începând cu 1 decembrie, pr. Ionuț-Gabriel Giurgică a fost numit capelan pentru bolnavii din Onești.

Pe scurt
- 23-25 noiembrie: Pelerinaj la Sighișoara, Alba-Iulia și Blaj cu ocazia centenarului Marii Uniri, al unui grup de familii din Iași, împreună cu copiii, însoțiți de pr. Cornel Cadar
- 25 noiembrie: Instituirea a 20 de ministranți, în Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani, la Liturghia prezidată de părintele paroh Irinel-Iosif Iosub
- 28 noiembrie: Întâlnirea națională a responsabilelor comunităților de terezine, la Seminarul din Iași, în prezența directoarei generale, sr. Maria-Teresa Candian, cu tema "În lume, aspirând la sfințenie și perfecțiune"
- 30 noiembrie: Zi de reculegere pentru cercetașii din Pildești și Hălăucești, la mănăstirea surorilor misionare "Slujitoarele Duhului Sfânt" din Roman, coordonați de pr. Laurențiu Luca
- 6 decembrie: Hramul bisericii "Sfântul Nicolae" din Bacău, Liturghia fiind prezidată de PS Aurel Percă
- 15 decembrie: Zi de reculegere pentru 30 de persoane consacrate din zona Bucovinei, la comunitatea "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii" din Botoșani, cu meditații ținute de pr. Grigore Duma.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat