Mărturisitori ai credinţei creştine (VIII)

Cred într-una, sfântă... Biserică.

Sfânt, sfinţenie, sfinţire sunt cuvinte care îndeobşte ne îndreaptă atenţia spre religie, spre sacru.

Creştinii care iau parte la sfânta Liturghie, după ce preotul slujitor termină de rostit prefaţa, ca introducere la liturgia euharistică, recită sau cântă împreună: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul Sabaot" (al "oştirilor cereşti"). Tot în cadrul sfintei Liturghii, după actul penitenţial de la început, atunci când se cântă sau se recită imnul Gloria, spunem, în final, despre Isus: "Fiindcă tu singur eşti sfânt, tu singur Domn, tu singur preaînalt, Isuse Cristoase, împreună cu Duhul Sfânt, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin".

Isus însuşi ne învaţă să ne adresăm Tatălui ceresc, spunându-i: "Sfinţească-se numele tău".

Recunoscut ca sfânt, atotputernic Creator, Tată iubitor, Dumnezeu are tot dreptul să ceară tuturor oamenilor: "Fiţi sfinţi, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru" (Lev 19,2).

Isus, "Sfântul lui Dumnezeu", "Fiul Omului", săvârşind întreaga sa operă de mântuire, pecetluită cu moartea şi învierea sa, o încredinţează, după înălţarea la cer, Duhului Sfânt, ca sacrament de mântuire, în Biserica sfântă.

Fecioară Marie, regina cerului şi a pământului, roagă-te ca tot mai mulţi oameni să beneficieze de taina mântuirii în Biserica sfântă a Fiului tău, Isus Cristos, Domnul nostru! Aşa să fie!

P.A.D.