Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Invitație la pelerinaj la Cacica

Sărbătorim o sută de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român. Sunt de admirat credința, efortul susținut al românilor, năzuința de a înfăptui Marea Unire, eroismul și jertfa celor fără de care visul de veacuri al românilor nu ar fi fost posibil.

Celebrarea Centenarului Unirii, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă înaintașii noștri în ziua de grație 1 decembrie 1918. Și astăzi rămâne impresionantă credința poporului nostru, credință admirată și de sfântul papă Ioan Paul al II-lea când numește România "grădina Maicii Domnului".

Este important să fim uniți. Iar credința ne poate ajuta să fim mai aproape unii de ceilalți. La Cacica suntem invitați să ne unim în jurul preasfintei Fecioare. Cu inima la Mama noastră cerească, prăznuim și anul acesta solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Ca un ecou, vreau să aduc în atenție în special îndemnul papei Francisc adresat tinerilor.

Dragi tineri, în timp ce se apropie Ziua Mondială a Tineretului din Panama, vă invităm la o pregătire așa cum se cuvine pentru această întâlnire, participând la pelerinajul marian de la Cacica.

Tema aleasă de Sfântul Părinte pentru tineri anul acesta este: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30), "cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea", cum amintește papa în mesaj. Tema propusă are menirea de a conferi itinerarului spiritual pentru următoarea Zi Mondială a Tineretului o conotație mariană. Itinerarul spiritual indicat de papa Francisc continuă reflecția ultimelor trei ediții ale Zilei Mondiale a Tineretului, care s-au axat pe tema fericirilor. Sfânta Fecioară Maria este numită fericită: "Toate popoarele mă vor numi fericită" (Lc 1,48). Atitudinea mamei lui Isus rămâne pentru fiecare tânăr o provocare și un model de imitat.

Tinerii reprezintă o preocupare vie pentru Sfântul Părinte, pentru Biserica lui Cristos, așa încât a încredințat Sinodului Episcopilor o dezbatere cu tema: "Tinerii, credința și discernământul vocațional". Să încredințăm această grijă părintească a Sfântului Părinte și a episcopilor uniți cu el Maicii Domnului de la Cacica! Dragi tineri, aveți oportunitatea anul acesta la Cacica, alături de mama noastră cerească Maria, să puneți în mâinile lui Dumnezeu preocupările voastre, viitorul vostru, viața voastră și, de ce nu, chiar destinul vostru.

Împreună cu Sfântul Părinte, cu PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București, împreună cu frații preoți și comunitatea credincioșilor din Cacica, vă invităm cu bucurie să trăim momente înălțătoare sub mantia ocrotitoare a mamei noastre cerești, Maria.

Vă așteptăm cu drag!

* * *

Programul pelerinajului

Marți, 14 august
10.00 - Celebrare penitențială
12.00 - Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului
12.00 - Pelerinajul tinerilor (se va porni de după calea ferată înainte de zona unde încep serpentinele din drumul spre Cacica)
13.30 - Sosirea tinerilor la sanctuar
16.00 - Calea sfintei cruci
17.00 - Adorație euharistică
18.00 - Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate
22.00 - Priveghere mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului

Miercuri, 15 august

06.00 - Sfânta Liturghie de dimineață
07.30 - Sfânta Liturghie greco-catolică
08.30 - Sfânta Liturghie în limba maghiară
09.15 - Sfânta Liturghie în limba polonă
09.15 - Sfânta Liturghie in limba germană
11.00 - Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii.

Pr. Anton Mărăndescu, OFMConv.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat