Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

O capelă închinată eroilor

Cercetând (prin bunăvoința părintelui paroh Iosif Demeterc) documentele din arhiva Parohiei "Sfântul Francisc din Assisi" din Cleja, în ziua de 24 mai 2018 am avut șansa de a descoperi un document din anul 1919, deosebit de important, privitor la sfințirea unei capele în cinstea eroilor localnici din Primul Război Mondial.

Cunoaștem deja Circulara nr. 75 din 20 mai 1918, prin intermediul căreia administratorul apostolic al Diecezei de Iași, Ulderic Cipolloni, propunea ca în satele catolice de pe cuprinsul Diecezei de Iași să se ridice monumente comemorative dedicate eroilor.

De asemenea, știm că primele monumente comemorative în cinstea eroilor din Primul Război Mondial au fost ridicate și sfințite în câteva dintre satele catolice din Moldova chiar în anul 1918.

Credincioșii catolici din Cleja au ales atunci (în 1918) să urmeze o cale diferită, închinând în cinstea eroilor o capelă. Este vorba de capela de lemn din cimitirul parohial (aparținând astăzi Parohiei "Sfântul Francisc din Assisi"), construită la începutul secolului al XIX-lea și renovată ulterior de câteva ori. O astfel de renovare s-a făcut și în anii 1918-1919, după care preotul paroh Celestin Vaes a "cerut voie de a sfinți bisericuța, reparată din temelie, a cimitirului din Cleja". Primind aprobarea din partea forurilor ecleziastice superioare, la 10 iulie 1919 s-a adresat cu o invitație Prefecturii județului Bacău. Reproducem în cele ce urmează textul documentului din 1919: "Domnule Prefect, Ziua de 27 iulie (stilul nou) fiind fixată pentru inaugurarea capelei monument în amintirea morților noștri în răsboiul 1916-1918, ai comunei Cleja, județul Bacău, am onoarea a vă ruga să onorați cu prezența Domniei Voastre această serbare. Tot odată vă rog cu respect a binevoi să interveniți pe lângă garnizoana Bacău, ca să fie trimes ca delegat al armatei un domn ofițer superior pentru a preamări această solemnitate. Cu deosebit respect, fr. C. Vaes, paroh catolic din Cleja. Domniei Sale Domnului Prefect al județului Bacău".

Evenimentul solemn a avut loc la data stabilită, parohul din Cleja având grijă să consemneze acest fapt la locul potrivit: "În acea zi, 27 iulie, s-a sfințit [...] capela monument din cimitir, față cu mai mulți credincioși din toate filialele Parohiei Cleja. După sfințire au stat toți la masa la care au asistat dl maior Bărbulescu, comandantul Garnizoanei Bacău, dl Mircea Costinescu, fost prefect, reprezentând prefectul, dl avocat Mârza, dl revizor școlar, dna proprietară din Cleja, dna Vernescu".

În anul 2001, în locul capelei de lemn din cimitir, sfințită la 27 iulie 1919, s-a construit o altă capelă, de zid, cu hramul "Înălțarea Domnului".

Având în vedere că suntem într-un an cu semnificație istorică deosebită, când aniversăm Centenarul Marii Uniri, comemorând în același timp și Centenarul Primului Război Mondial, în deplin consens și cu decretul episcopal "În veci recunoștința și amintirea lor", emis la 20 aprilie de PS Petru Gherghel, i-am propus părintelui paroh Iosif Demeterc ca actuala capelă de zid din cimitirul parohial să fie sfințită, asemenea celei de dinainte, tot în cinstea eroilor comunei Cleja. Mai ales că și hramul acestui edificiu de cult, "Înălțarea Domnului", este într-o zi cu semnificație specială, dedicată în mod tradițional pomenirii eroilor neamului. Această sfințire ar fi în același timp și o dovadă de comuniune între generații, de unitate între credincioșii de odinioară și cei din zilele noastre. Astfel, memoria jertfei eroilor localnici s-ar întinde, ca un arc peste timp, din anii 1918-1919 până în anul 2018.

Prof. dr. Anton Coșa



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat