Interviu cu pr. Pius-Petru Iancu, Oficiul pentru Vocaţii

Orice vocaţie se naşte dintr-o întâlnire cu Isus Cristos

- Care este rolul Oficiului pentru Vocaţii?

Înainte de toate, cred că trebuie să distrugem un mit: rolul Oficiului pentru Vocaţii nu este acela de a pune în aplicare intuiţii luminoase sau speciale, prin care să se reumple seminariile şi mănăstirile. Această viziune este departe de orice realitate; este doar un miraj care s-ar putea transforma într-un coşmar. Rolul acestui oficiu este acela de a construi cu răbdare mozaicul vocaţional în teritoriul diecezei, pentru ca pastoraţia vocaţională să nu fie un fel de timbru pus în colţul oricărui angajament pastoral, ci "coloana vertebrală" care traversează întreaga misiune a Bisericii. Iar aceasta, nu cu declaraţii solemne, ci cu o atitudine de observare atentă a realităţii, cu relaţii întreţesute cu înţelepciune, cu o formare atentă şi continuă, atât la nivel personal, cât şi comunitar, cu câteva iniţiative realiste şi posibil de pus în practică, în ciuda vremurilor sumbre.

- Care sunt activităţile pe care le-aţi făcut până acum?

Oficiul pentru Vocaţii are misiunea de a propune şi semnala drumuri care, printre adolescenţii şi tinerii de astăzi, par uitate: vocaţia la preoţie sau la viaţa consacrată, şi aceasta am încercat să facem. Cât priveşte activităţile, am început să fim o prezenţă concretă în dieceză, prin vizitele pe care le facem împreună cu seminariştii în diferite comunităţi. Le vorbim credincioşilor despre rolul seminarului, despre frumuseţea vieţii trăite cu Domnul, lansând şi provocări pentru cei care nu au curajul să răspundă încă pozitiv chemării Mântuitorului. De asemenea, este al doilea an în care îndrăznim să propunem părinţilor parohi şi vicari cateheze care privesc discernământul vocaţional.

- Ce-şi propune Oficiul pentru Vocaţii în timpul următor?

În viitorul apropiat dorim să propunem tinerilor şi adolescenţilor experienţa concretă a vieţii de seminar. La Seminarul minor din Bacău se vor organiza campusuri vocaţionale destinate adolescenţilor, în special celor din clasele a VII-a şi a VIII-a, iar la Seminarul major din Iaşi vor fi organizate Zilele seminarului. În perioada 11-13 mai vom deschide porţile Seminarului major tinerilor care doresc să facă o experienţă a vieţii de seminar sau care pur şi simplu doresc câteva zile de rugăciune, comuniune şi bucurie. Însă nu trebuie să uităm că toate proiectele noastre vor rămâne sterile dacă nu le încredinţăm în rugăciune Stăpânului secerişului. De aceea, prima şi principala datorie a noastră este de a continua să înălţăm rugi pentru ca Tatăl ceresc să trimită lucrători vrednici în secerişul său.

- Cum se naşte o vocaţie?

Nu există decât un singur răspuns: dintr-o întâlnire. Orice vocaţie se naşte dintr-o adevărată şi puternică experienţă a relaţiei cu Isus Cristos, care poate fi trăită în multe moduri, la fel de multe ca şi istoriile de viaţă ale oamenilor care există pe pământ. Vocaţia are legătură cu stratul cel mai profund al persoanei umane. Deseori dificultatea de a recunoaşte vocaţia coincide cu dificultatea de a ne cunoaşte în profunzime şi de a şti să ne eliberăm de o serie de condiţionări. Dar cred că harul lui Dumnezeu poate să fie un înţelept demolator al acestor condiţionări umane, mai ales când începe să lucreze în mod efectiv în om.

- Ce se poate face pentru promovarea vocaţiilor la preoţie?

Înainte de toate, trebuie să fim conştienţi că fiecare creştin este şi animator vocaţional, adică are misiunea de a-i ajuta pe cei care se întreabă asupra vocaţiei lor. Deci cu toţii avem un rol activ în această misiune a Bisericii. Concret, pe lângă rugăciunea care este necesară şi cerută de însuşi Cristos, putem să promovăm vocaţia la viaţa de preoţie creând un climat de credinţă şi de deschidere faţă de Dumnezeu în familiile noastre, sfătuindu-i pe cei care sunt în dubiu şi nu sunt încă decişi pe ce drum să pornească, ajutându-i pe tineri să descopere sensul vieţii, susţinându-i, chiar şi material, pe tinerii care aleg să pornească pe drumul spre preoţie.

- Ce vrea să spună tema Sinodului Episcopilor (octombrie 2018): "Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional"?

Papa Francisc a dorit în mod explicit ca reflecţia sinodală asupra universului de astăzi al tinerilor să ia în considerare discernământul vocaţional. Aceasta, pentru că problema vocaţională începe să preocupe şi să tulbure tot mai mulţi credincioşi. Bineînţeles, problema vocaţională nu priveşte doar vocaţiile aşa-numite speciale, la viaţa de preoţie şi de călugărie, ci cuprinde şi vocaţia la viaţa de familie, o vocaţie care trebuie şi ea descoperită sau redescoperită de tinerii de azi. Şi cred că reflecţia sinodală vrea să accentueze şi dimensiunea universală a vocaţiei, care este adresată oricărui tânăr, pentru ca fiecare să descopere că este preţios în ochii Domnului, că are un loc special în lume, o misiune în care nimeni nu ne poate înlocui.

- Care ar putea fi motivele pentru care un tânăr astăzi ar putea să aleagă viaţa de mănăstire sau de preoţie?

Motivele pot fi multe şi diferite. Enumăr doar câteva: pentru că Domnul cheamă şi astăzi, cheamă chiar şi la acest tip de consacrare totală; pentru că a răspunde acestei chemări înseamnă un mod excepţional de a da sens vieţii şi de a ieşi din cenuşiul unei existenţe dezordonate şi mediocre, a celui care se gândeşte doar la sine; pentru că o astfel de alegere înseamnă a trăi în iubire, iar a face lucrurile din iubire dăruieşte o bucurie deosebită şi un sens de plinătate a vieţii; pentru că este o viaţă liberă şi eliberatoare, gratuită şi plină de mulţumire; pentru că înseamnă o viaţă oferită pentru ceea ce este adevărat, frumos şi bun, nu pentru ceea ce ne face comozi pentru alţii şi nu pentru sine, pentru Dumnezeu, şi nu pentru confortul nostru; pentru că dăruieşte ca moştenire o grămadă de libertate: libertatea de a paria pe Dumnezeu, de pune în joc pentru el tot trupul şi libertatea, afectivitatea şi sexualitatea, autonomia şi setea de a avea...; pentru că Dumnezeu este comoara care ne va răsplăti însutit.

- Cum se poate trăi mai bine Ziua Vocaţiilor?

Conştientizând propria vocaţie şi înţelegând frumuseţea şi necesitatea unor astfel de vocaţii "speciale", de totală consacrare lui Dumnezeu, pentru Biserica şi societatea de astăzi; rugându-ne pentru vocaţii şi răspunzând iniţiativelor propuse la nivel diecezan sau parohial.

- Ce v-a ajutat pe dv. în descifrarea chemării de a fi preot?

Cea mai importantă a fost mărturia de credinţă a familiei şi a comunităţii parohiale, ea fiind însoţită de diferite semne pe care Dumnezeu mi le-a trimis şi pe care le-am înţeles datorită persoanelor minunate pe care Dumnezeu mi le-a scos în cale pe drumul de formare.

A consemnat pr. Cornel Cadar