Bucuria învierii lui Cristos

În Vinerea Sfântă am fost martori la răstignirea lui Cristos şi la dăruirea sa totală din iubire pentru noi, dar şi la părăsirea lui de către ucenici, cei pe care "i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1). Am privit la chipul crucii şi ne-am închinat adorând-o. Am privit la cruce şi am ştiut prin credinţă că această cruce răscumpărătoare este singurul lemn care poate încălzi interiorul şi viaţa noastră, singurul lemn care poate să ardă toate crucile noastre de fiecare zi. Am privit la cruce ca într-o oglindă care ne-a vorbit despre răutatea şi mândria noastră, căci, prin păcatele noastre, am făcut şi noi ceea ce au făcut cei care l-au răstignit pe Isus. Dar crucea ne-a vorbit cel mai mult despre marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi.

În Sâmbăta Sfântă, tăcerea mormântului în care a fost pus Isus ne-a chemat şi pe noi la o linişte interioară, o linişte destul de greu de definit.

Dar iată că această linişte, parcă tulburătoare, a fost ruptă când am cântat cu toţii: "Cristos a înviat!" Liniştea Sâmbetei Sfinte, când parcă cerul şi pământul tăceau, a luat sfârşit, luându-i locul bucuria învierii lui Cristos, o bucurie ce cuprinde universul. Această bucurie răsună astăzi în toate bisericile din lume: de la marile catedrale până la bisericuţele risipite printre munţi sau capelele ridicate de către misionari în cele mai îndepărtate locuri. [...]

Evenimentul învierii lui Cristos, după cum spune papa Benedict al XVI-lea, este "inima creştinismului, fundament şi sprijin al credinţei noastre, bază puternică a certitudinilor noastre, vânt năvalnic care mătură orice frică şi nehotărâre, orice îndoială şi calcul uman". Acesta este marele dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin învierea lui Cristos: El a voit ca Isus să fie redat vieţii, unei vieţi depline pentru ca fiecare om să poată trăi, adică să aibă viaţă veşnică, deoarece, aşa cum spunea sfântul Irineu de Lyon, "slava lui Dumnezeu este omul viu". Cu alte cuvinte, învierea lui Cristos este promisiunea şi garanţia învierii noastre. [...]

A-l urma pe Cristos înseamnă a merge pe calea sa, adică a ne purta crucea zilnic. Învierea lui Cristos nu poate fi dezvăluită decât împreună cu misterul crucii. Doar prin cruce Cristos ne-a arătat iubirea sa totală. Crucea nu este o înfrângere, ci triumful unei iubiri mai tare decât moartea. Fără cruce, învierea lui Cristos ar fi golită de sens.

Într-o revistă creştină, cu câţiva ani în urmă, era scrisă următoarea cugetare: "A sosit vremea să trăim învierea lui Cristos şi să ne desprindem de răstignirea lui pe cruce. Creştinii nu vor să mai fie striviţi de umbra crucii, ei vor să creadă într-un Dumnezeu viu". Nu sunt sigur dacă autorul acestor rânduri a înţeles bine mesajul crucii, la fel ca pe cel al învierii. Nu putem înţelege învierea lui Cristos dacă o separăm de moartea sa pe cruce. [...]

Credinţa în învierea lui Cristos, pentru a fi autentică, trebuie să ne conducă la caritate. Un exemplu în acest sens îl primim de la o sărmană femeie înaintată în vârstă şi credinţă, care, în fiecare săptămână, vizita un tânăr într-o închisoare din oraţul brazilian Săo Paolo. După mai multe luni, văzând-o atât de asiduă în vizite, un angajat al închisorii a întrebat-o dacă acel condamnat era fiul ei. A răspuns cu demnitate, dar cu o voce joasă: "Acel tânăr l-a ucis pe singurul meu fiu, dar are o istorie atât de tristă, căci nu a avut parte niciodată de prezenţa, de iubirea şi de îngrijirea unei mame. Vin la el în fiecare săptămână ca să se simtă iubit şi să aibă speranţa de viaţă şi de libertate" (Praedica Verbum. Culegere de omilii, coordonator Alois Bişoc, Ed. "Sapientia", 2016, p. 133-137).

Adrian Aileni