Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Angela Mihăeș (Ploscuțeni). "A fi sărac material este o suferință mare, dar a fi sărac spiritual este o suferință mai profundă, mai apăsătoare. Sărăcia și lipsurile ne întăresc uneori și ne fac să luptăm ca să învingem și să ajungem la liman. Papa Francisc ne îndeamnă să nu iubim numai cu vorba, ci mai mult să dovedim că iubim prin fapte. Faptele bune și din inimă sunt dovada vie că ne iubim aproapele, că suntem în stare să ne lipsim de un lucru important și drag nouă pentru a-l dărui celui care are și mai mare nevoie de el. Putem dărui semenilor noștri câte puțin din timpul nostru pentru a le oferi bucurie și speranță. Speranță că ziua de mâine va fi mai bună. Cândva Mahatma Gandhi rostea cu multă înțelepciune cuvintele: «Dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei»".

Rândurile dv. sunt foarte potrivite pentru această perioadă a anului. Nu spune nimeni că în celălalt timp de peste an ne putem permite să fim altfel, dar acum, când medităm mai profund la suferințele lui Isus, acestea trebuie să ne sensibilizeze și mai mult în a fi solidari cu cei nevoiași, cu cei bătrâni și singuri. Nu trebuie să facem lucruri extraordinare pentru a face pe cineva fericit, pentru a-l duce cu gândul la Isus, care ne-a răscumpărat prin moartea și învierea sa.

* A. (e-mail). "Motivul pentru care am căutat să iau legătura cu dv. este pentru că am o problemă foarte dificilă. Trăiesc împreună cu prietenul meu de ceva timp, problema este că el este musulman, iar eu sunt catolică, eu cred în religia mea și el în a lui. Amândoi încercăm să găsim o soluție pentru a putea să ne căsătorim atât religios, cât și civil; eu nu vreau să trăiesc în păcat și nici el nu vrea. Ne-am interesat la ei dacă se poate face ceva fără ca eu să-mi schimb religia și am primit un răspuns pozitiv, problema este, când am întrebat la biserică [...], preotul de aici mi-a spus că nu am voie să particip [...] la sacramente pentru că trăiesc cu un musulman. Sunt disperată, nu știu ce să mai fac, știu că sunt două culturi diferite, dar noi ne înțelegem foarte bine, iar familia lui m-a primit cu brațele deschise [...]. Vă implor să mă ajutați ca să ne putem căsători și în fața lui Dumnezeu. Vă mulțumesc!"

E nevoie să vă gândiți bine înainte de a face pasul căsătoriei. Evident, nu avem toate elementele, pentru că nu ne-ați scris dacă prietenul este din zona din care ne scrieți sau dintr-o altă țară. Nici nu ne-ați spus unde veți locui după căsătorie. Oricum, asigurați-vă că vi se va respecta credința și că dv. veți fi respectată ca atare și după căsătorie. De asemenea, asigurați-vă și cu privire la botezul și educația catolică a copiilor pe care îi veți avea. Dacă se respectă toate cele de mai sus, cazul dv. s-ar putea rezolva după o serioasă analiză și pregătire cu un preot. Va fi nevoie de întocmirea unui dosar, de pregătire și de aprobări speciale. În acest sens, puteți căuta un preot în țară, în parohia din care faceți parte, sau luați legătura cu un preot român care este în zona dv. Evident, atât timp cât trăiți împreună, nu așteptați să vă puteți spovedi și împărtăși. Spovada presupune părăsirea păcatului. Rugați-vă pentru ca Dumnezeu să vă lumineze pașii.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat