Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Mărturisitori ai credinței creștine (I)

Primul ciclu al anului liturgic (bisericesc): Adventul, Crăciunul și Epifania, s-a încheiat cu Botezul Domnului.

După ce am parcurs și retrăit cu pietate aceste momente din istoria mântuirii, intrăm într-o etapă intermediară, de câteva duminici, în timpul de peste an, până la începutul Postului Mare, care deschide ciclul pascal.

În textul evanghelic din Liturghia Botezului Domnului am citit că, după ce Isus a fost botezat în Iordan de către Ioan, "din cer a fost un glas spre el: «Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea»" (Mc 1,11). Într-un alt moment din viața lui Isus, acela al schimbării la față, același glas al Tatălui spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea: ascultați de el!" (Mt 17,5b). Întemeiați pe acest glas, știm cine este Isus: pentru ce a venit în lume, ce ne-a învățat, ce a făcut pentru noi, oamenii, pentru ce a suferit cumplit, și-a dat viața și a înviat, a întemeiat Biserica sa pentru toți oamenii, din iubire, pentru mântuirea noastră. Prin sfântul Botez am devenit fii ai Bisericii, primind demnitatea cea mai mare pe care o poate avea ființa umană. Și, cum "noblesse oblige", suntem chemați la trăirea acestei demnități urmându-l cu fidelitate și mărturisindu-l curajos pe Isus: "Pentru oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu din ceruri" (Mt 10,32).

În numerele următoare ale revistei ne vom strădui să prezentăm, în diferite episoade, mărturisirea credinței noastre creștine.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat