Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

An jubiliar lasallian

Pentru Congregația "Frații Școlilor Creștine" și pentru întreaga familie lasalliană, anul 2019 va fi un an special, împlinindu-se trei sute de ani de la trecerea la Domnul a fondatorului, sfântul Ioan Baptist de La Salle.

Sfântul Scaun, prin Penitențiaria Apostolică, aprobă un an jubiliar în cinstea sfântului Ioan de La Salle cu indulgență plenară, care a început la 17 noiembrie 2018 și se va încheia la 31 decembrie 2019. Motoul este: "O inimă, un angajament, o viață".

Membrii Familiei Lasalliene sunt invitați să aprofundeze motivele care îi animă în misiunea lor educativă și să intensifice slujirea lor în beneficiul celor săraci și al celor mai vulnerabili. Prin activitățile din comunitățile fraterne și din centrele educative, aceștia sunt invitați să manifeste comuniunea lasalliană, care există la nivel mondial, și să lucreze împreună pentru a făuri o lume mai bună și mai dreaptă.

Tricentenarul fondatorului reprezintă o bună ocazie de a promova vocațiile lasalliene, anul jubiliar fiind numit și anul vocațiilor lasalliene. Darul carismei lasalliene dăinuie de mai bine de trei sute de ani. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să trimită persoane care să fie pătrunse de această carismă, pentru a putea duce mai departe moștenirea primită.

Anunțat încă din luna mai de către fratele superior Robert Schieler, tricentenarul a început în mod oficial la 26 noiembrie, în Provincia Lasalliană Europa Centrală, din care face parte și Sectorul România, și se va încheia la 29 noiembrie 2019. Cele două momente sunt marcate prin celebrări specifice în cele două centre lasalliene din România: Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de La Salle" din Pildești și Centrul de Plasament "Căminul La Salle" din Iași.

În ziua de 15 mai 2019, va avea loc la Pildești o celebrare specială prin care dorim să-i mulțumim bunului Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Bisericii și lumii întregi prin persoana sfântului Ioan de La Salle, fondatorul Congregației "Frații Școlilor Creștine" și patronul special al educatorilor creștini.

În România, "Frații Școlilor Creștine" au sosit în anul 1861 și au condus școli în București - fericitul Anton Durcovici este fost elev - Craiova, Oradea și Satu Mare. Cu venirea comuniștilor, toate școlile și comunitățile fraților au fost închise, iar frații au fost încarcerați sau ținuți în domiciliu obligatoriu. La Iași, frații au venit în anul 1991, iar din 2003 există un centru de plasament: Căminul "La Salle". În 1993 au sosit în Pildești, în anul 2001 înființându-se Liceul "La Salle".

Fr. Vicențiu Ghiurcă, FSC



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat