Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În apararea sanatatii -

Rinichii și insuficiența renală acută

Toate organele corpului nostru sunt importante, de funcționarea lor corectă depinzând starea de sănătate a organismului. Însă unele organe sunt cu precădere importante prin numeroasele funcții pe care le realizează, funcții de care depind nu doar sănătatea, ci și viața ca atare, astfel că sunt numite organe vitale.

Dintre aceste organe vitale fac parte și rinichii, chiar dacă poate de multe ori nu li se acordă prea mare atenție. Rolul lor în organism este multiplu. Cel mai "cunoscut" este cel de excreție, rinichii fiind cei care curăță de impurități sau deșeuri sângele venit din tot organismul pe calea arterelor (deșeuri pe care le elimină prin urină împreună cu excesul de apă) și îl trimite curat înapoi în organism pe calea venelor. Un alt rol este cel de reglare a presiunii arteriale, printr-un sistem specializat localizat la nivelul lor și care are și rolul de a menține echilibrul între cantitatea de apă și cantitatea de electroliți din sânge (sistemul renină-angiotensină). Exemple de electroliți sunt sodiul și potasiul, compuși chimici importanți în reglarea tensiunii arteriale. În mod normal, rinichii sunt "dotați" cu senzori care reglează cantitatea de apă excretată prin urină și concentrația compușilor chimici. Astfel, în caz de deshidratare, rinichii vor reține cât de multă apă pot, producând urină concentrată. Dimpotrivă, în caz de surplus de apă în organism, urina va fi mai diluată, mai clară. De asemenea, rinichii au și rol în producerea de hormoni, care contribuie la sănătatea oaselor (vitamina D), la producerea de celule roșii în sânge (eritropoietina) și la reglarea presiunii arteriale (renina).

Insuficiența renală este tocmai pierderea acestor funcții ale rinichilor. Este de două tipuri, diferențiate în principal prin intervalul de timp în care se instalează: acută și cronică.

În insuficiența renală acută pierderea funcției are loc rapid, cauzele fiind grupate în trei categorii: cauze prerenale, adică sunt probleme cu sângele înainte ca acesta să ajungă la rinichi (exemplu: pierderi de sânge prin hemoragii masive; deshidratare prin vărsături, transpirație, diaree, arsuri întinse; insuficiență cardiacă - inima nu poate pompa destul sânge spre rinichi); cauze renale, care țin strict de afectarea componentelor rinichiului (infecții severe, traumatisme, intoxicații); cauze postrenale, atunci când există un obstacol pe căile de eliminare a urinei (tumori, pietre), iar aceasta se întoarce în rinichi. Consecințele sunt: acumularea deșeurilor în sânge (cu apariția uremiei, manifestată prin lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături, slăbiciune, oboseală, convulsii, confuzie, iar în cazuri grave, comă); acumularea lichidelor în sânge și țesuturi (cu apariția hipertensiunii arteriale, a edemelor - de exemplu, edem pulmonar, care va da dificultăți de respirație; edem al tegumentelor, care va da un aspect "umflat"); producerea unei cantități reduse de urină (oligurie); hiperpotasemie - acumularea potasiului în sânge (cu risc de ritm cardiac anormal și moarte subită); scăderea producției de celule roșii (cu apariția anemiei).

Rinichii sunt organe pereche, astfel că, dacă este afectat doar unul, celălalt va încerca să compenseze funcțiile. Insuficiența renală apare atunci când sunt afectați ambii rinichi, iar diagnosticul se pune pe baza manifestărilor clinice, a analizelor de laborator (pe sânge și urină), precum și a investigațiilor imagistice (în special pentru determinarea cauzei). Tratamentul vizează în principal cauza, insuficiența putând fi reversibilă uneori. În cazuri avansate se poate face apel la transplant de rinichi sau la dializă (o metodă "artificială" de curățare a sângelui), iar la nevoie, se tratează de urgență complicațiile care pun în primejdie viața (exemplu: edemul pulmonar, hiperpotasemia).

Iată câteva dintre motivele (poate mai puțin știute) pentru care și sănătatea rinichilor este importantă!

Dr. Bianca Hanganu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat