Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri . Stiri . Stiri -

Știri interne

Un nou preot
Pr. Ovidiu-Ionuț Nițu, fiu al comunității catolice din Călugăreni, a fost hirotonit preot în catedrala "Santa Maria Assunta" din Avellino (Italia), în seara zilei de 21 septembrie. A celebrat prima sfântă Liturghie în satul natal, duminică, 30 septembrie. Părintele își va desfășura activitatea pastorală în Italia.

Semnificația vocației
La Institutul Teologic Franciscan din Roman a avut loc luni, 1 octombrie, Simpozionul Internațional al Tinerilor, intitulat "Semnificația vocației și a credinței în context intercultural", activitate științifică prin care s-a marcat și deschiderea noului an academic 2018-2019. La eveniment a participat și PS Petru Gherghel.

Simpozion
Fundația "Anton Durcovici" din Roman a găzduit, la 29 septembrie, simpozionul național "Fericitul episcop martir Anton Durcovici". Cuvântul de deschidere i-a aparținut PS Petru Gherghel, care a subliniat importanța figurii emblematice a fericitului Anton Durcovici și legătura acestuia cu Romanul. Pr. Alois Moraru a prezentat cartea Fericitul Anton Durcovici, mărturisitor al credinței și prizonier al iubirii, care îl are ca autor pe episcopul de Iași. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus".

Jubilee la Dofteana
Pentru Parohia "Coborârea Sfântului Duh" din Dofteana, ziua de duminică, 30 septembrie, a fost o zi de sărbătoare și de aducere-aminte. "Comunitatea noastră parohială [...] face memoria unui eveniment care a avut loc în urmă cu 15 ani, sfințirea bisericii la 7 iunie 2003, precum și 25 de ani de la înființarea parohiei, la 1 august 1993. Celebrăm astăzi această Liturghie, întrucât la 29 septembrie 1995, în sărbătoarea Sfinților Arhangheli, a fost sfințită piatra de temelie a actualei biserici", a precizat părintele paroh, Iulian Roca, la începutul sfintei Liturghii prezidate de pr. Petru Blaj.

Consilii de toamnă
La sediul Episcopiei de Iași s-a desfășurat miercuri, 17 octombrie, sesiunea de toamnă a Consiliului Prezbiteral al Diecezei de Iași. S-a discutat despre problematica familiei creștine, apropiata vizită "ad limina apostolorum", misiunea decanilor, promovarea vocațiilor, aspecte administrativ-contabile, îngrijirea bolnavilor în spitale și alte clarificări. În ziua următoare, joi, 18 octombrie, s-a desfășurat la Traian sesiunea de toamnă a Consiliului Pastoral al Diecezei de Iași. Au fost reluate unele teme discutate la Consiliul Prezbiteral.

Elevi pelerini la Cacica
Mai mulți elevi care vor susține la sfârșitul acestui an școlar examenul de bacalaureat au participat, sâmbătă, 20 octombrie, la pelerinajul anual al absolvenților de liceu la sanctuarul marian de la Cacica. Li s-a alăturat PS Aurel Percă, responsabil cu învățământul în Conferința Episcopilor din România. Pelerinajul a fost organizat de Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli.

Pentru familii
Printre activitățile pastorale din luna octombrie ale Oficiului pentru Pastorația Familiei se numără: Zilele familiei la Talpa și Breaza (4-7 octombrie); Săptămâna familiei la Satu Nou (BC) (15-20 octombrie); Lansarea cărții Vreau să înțeleg cu cine mă căsătoresc la Poiana Micului (14 octombrie), Pleșa (14 octombrie), Satu Nou (BC) (18 octombrie), Bălușești (21 octombrie); întâlnire cu un grup de familii la Bacău "Sfântul Nicolae" (24 octombrie), la Oțeleni (27 octombrie) și la Barticești (28 octombrie).

Anul academic 2018-2019
Prin Liturghia celebrată de PS Aurel Percă la 1 octombrie, în capela Institutului Teologic din Iași, a fost marcată deschiderea anului academic 2018-2019 pentru cei 65 de seminariști. Deschiderea a continuat după-amiază, la Facultate de Teologie Romano-Catolică, unde PS Petru Gherghel a adresat celor prezenți un cuvânt de încurajare. Corpului profesoral al Seminarului li s-au alăturat patru preoți profesori: pr. Lucian Păuleț, pr. Romeo Neculai, pr. Cristian Diac și pr. Ionuț Imbrișcă. Studenților catolici din Iași le-a fost dedicată Liturghia prezidată de PS Aurel Percă, duminică, 14 octombrie, în catedrală.

Jubileu de 70 de ani
PS Aurel Percă a prezidat, sâmbătă, 6 octombrie, sfânta Liturghie de sărbătorire a 70 de ani de la sfințirea bisericii din cartierul băcăuan Izvoare, de către fericitul episcop martir Anton Durcovici, la 4 octombrie 1948, în sărbătoarea Sfântul Francisc din Assisi, patronul spiritual al acestei comunității. Duminică, 7 octombrie, sărbătoarea a continuat cu celebrarea Liturghiei de hram în cinstea sfântului Francisc din Assisi, celebrant principal fiind pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău.

70 de ani de preoție
Pr. Anton Bișoc, 97 de ani, a împlinit 70 de ani de preoție. Hirotonit preot la 17 octombrie 1948 la Gherăești de către ep. Marcu Glaser, acum este pensionar la Voievodeasa. Jubileul l-a celebrat în capela Spitalului din Barticești. A doua zi (18 octombrie) a fost invitat la Consiliul Pastoral Diecezan de la Traian. PS Petru Gherghel a elogiat activitatea părintelui și i-a oferit un ornat. Jubilantul a vorbit din scaunul cu rotile pe un ton de gratitudine pentru tot ce a primit de la Dumnezeu, divulgând "secretele" care au făcută posibilă o așa îndelungată pastorație: ocupația continuă, rugăciunea, adorația euharistică, răspândirea publicațiilor creștine.

Un nou an asociativ
"Acțiunea Catolică - bucuria de a evangheliza în orice ocazie" este tema noului an asociativ. Celebrări inaugurale au fost la 20 octombrie, la Bacău ("Sfânta Cruce"), la Iași ("Sfântul Anton") și la Săbăoani ("Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului"). În acest an asociativ, membrii Acțiunii Catolice se vor inspira din verbul "a recunoaște", unul dintre cele trei verbe propuse de papa Francisc în exortația "Evangelii gaudium" (nr. 51), în vederea descoperirii și exercitării discernământului.

Pentru lectori
Ultimele întâlniri din cadrul zilelor de formare a lectorilor și animatorilor cântului liturgic la nivel decanal, în Dieceza de Iași, s-au desfășurat la 6 octombrie, la Onești (Decanatul de Trotuș) și la 13 octombrie, la Suceava (Decanatul de Bucovina). Oficiul pentru Liturgie și Pastorația Sacramentelor, Oficiul pentru Pastorația Biblică și Oficiul pentru Muzica Sacră au mai organizat nouă astfel de zile de formare începând din luna martie.

Mandat misionar
Doi seminariști de la Institutul Teologic din Iași, Anton Bârlescu și Adrian Talaz, au primit mandatul misionar în cadrul Liturghiei celebrate în catedrala din Iași, duminică, 21 octombrie, în Ziua Mondială a Misiunilor, pentru a merge în Kenya. Celebrant principal a fost pr. Eduard Soare, vicerector, însoțit de pr. Florin-Petru Sescu, directorul Centrului Misionar Diecezan, care a rostit predica și le-a înmânat celor doi crucea și Evanghelia. La altar a fost și pr. Ionuț Ieremia Imbrișcă, care a avut o experiență misionară în Kenya ca seminarist.

Simpozion dedicat Bibliei
"Biblia și istoria. Istoria biblică și mesajul Sfintei Scripturi" a fost tema simpozionului organizat la Institutul Teologic din Iași, la 27 octombrie. În prima parte, moderată de pr. Eduard Patrașcu, au conferențiat specialiști din domeniu de la Universitatea "Al.I. Cuza" și de la institutele teologice din Iași și Roman. Partea a doua a inclus discuții pe teme de arheologie, geografie și mărturii istorice. Inițiativa s-a înscris în seria de evenimente inaugurate anul trecut și dedicate înțelegerii și interpretării adecvate a mesajului Bibliei.

Numiri
După ce au fost consultați preoții din decanatele de Traian și de Trotuș și luând în considerație părerea Consiliului Episcopal din Dieceza de Iași, prin decrete episcopale, PS Petru Gherghel a numit noii decani și vicedecani, începând cu 15 octombrie, pentru o perioadă de cinci ani: pentru Decanatul de Traian: decan - pr. Iosif Demeterc, vicedecan - pr. Adrian Gherghelucă și pentru Decanatul de Trotuș: decan - pr. Costel Țăranu, vicedecan - pr. Bernadin Farțade.

Pe scurt
- 4-7 octombrie: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani

- 5-7 octombrie: Curs de formare pentru președinții parohiali ai A.C., la Traian
- 6 octombrie: Întâlnirea națională de toamnă a terezinelor, cu tema "În lume, aspirând la sfințenie și perfecțiune", în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Pildești
- 14 octombrie: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia în Parohia Valea Mare
- 14 octombrie: Primirea mandatului ministranților de către 18 copii din Luizi-Călugăra, la Liturghia prezidată de pr. Ion Balan
- 16 octombrie: Conferirea Ordinului Național "Steaua României" în grad de Cavaler ÎPS Ioan Robu, din partea președintelui României, Klaus Iohannis
- 21 octombrie: Pelerinajul diecezan al persoanelor consacrate la Nisiporești.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat