Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sa ne rugam cu papa -

Misiunea persoanelor consacrate

În timpul vieții sale pământești, Isus a stabilit o relație specială cu unii dintre ucenicii săi care, lăsând toate, l-au urmat mai îndeaproape, punându-și viața în slujba împărăției lui Dumnezeu. Înrădăcinată pe acest fundament evanghelic, viața consacrată continuă să imite forma de viață a lui Cristos, angajându-se să fie o amintire vie a modului de existență și de acțiune a lui Isus față de Tatăl și față de frați.

După exemplul Învățătorului, și astăzi persoanele consacrate manifestă opțiunea preferențială pentru săraci, curajul de a străbate periferiile existențiale și geografice ale societății, slujind cu iubire dezinteresată și creativitate, vestind evanghelia pretutindeni, prin faptă și cuvânt.

În fața evoluției sociale, economice, politice, tehnologice, precum și a situațiilor inedite de urgență din lumea întreagă, viața consacrată este provocată la reînnoire, la a găsi burdufuri noi, adaptate pentru a conține vinul nou. Fidelă carismei primite în dar de la Duhul Sfânt și "visului" fondatorului, viața consacrată experimentează adesea urgența de a găsi răspunsuri adecvate noilor nevoi și întrebări care neliniștesc inima oamenilor.

Să ne rugăm pentru ca persoanele consacrate, lăsându-se provocate de evanghelie, să trezească din nou fervoarea lor misionară și să fie prezente între cei săraci, marginalizați și fără glas.

Surorile Providenței



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat