Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru copii -

Scaunul de la altar

Știam că în seara de Crăciun va fi foarte multă lume în biserică, așa că am plecat de acasă cu două ore înainte să înceapă Liturghia. M-am așezat în prima bancă, acolo unde știam că nu prea o să vină nimeni, pentru că mai toți se feresc de ea. Am spus toate rugăciunile pe care le știam, m-am uitat la toate icoanele din biserică, în speranța că o să-mi păstrez locul.

Treptat au început să vină și alți oameni în biserică, iar băncile s-au umplut, bineînțeles și prima bancă în care eu rezistam eroic. Doar eram acolo de două ore!

După ce s-a tras clopotul de intrare, un bătrân a venit până în față, s-a uitat la cei care erau în bancă și nu a văzut pe nimeni altul decât pe mine. M-a luat de umăr și m-a scos afară.

Vă închipuiți ce frustrare! Să stai două ore în biserică, să-ți dorești un loc confortabil în bancă de unde să urmărești toate ceremoniile și cu doar câteva secunde înainte de începerea lor să fii scos afară - nu a fost ușor. Nu am avut încotro! Mâhnit, am ieșit, recunoscându-mă învins.

Și totuși nu m-am lăsat învins. Am aruncat o privire prin biserică și ochii mi s-au oprit pe niște scaune încă neocupate. Erau scaunele ministranților.

A doua zi am cerut părintelui paroh să mă accepte în rândul ministranților, așa încât să am mereu loc, iar el, neștiind intenția mea, m-a admis.

Treptat, ochii mi-au căzut pe scaunul preotului. Bineînțeles că era mai frumos decât toate celelalte din altar. Și iar mi-am spus: "Într-o zi voi sta și acolo!" Iar acum stau aproape tot timpul acolo. Fiindcă eu sunt preotul... (Iulian)

Prelucrare de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat