Sinuciderea şi sensul singurei vieţi

Prea des rostim sau auzim: "Mai bine nu mă năşteam... Mai bine aş muri". Şi unii nu doar că spun, ci fac planuri şi comit acte sinucigaşe. Cât de tulburător este să auzi: "Părinte, fiica mea, de doar 19 ani, s-a sinucis"!

Oare de ce ne pierdem gustul de a trăi? Cum să fii tânăr şi deja să fie prea greu, prea mult? Să fie boala? Sau sărăcia? Sau singurătatea? Alcoolul? Drogurile? Sau uitarea sufletului şi pierderea sensului vieţii?

Dacă în faţa problemelor pierdem sensul vieţii - avem o singură viaţă care începe aici, pe pământ, şi se desăvârşeşte în ceruri! -, atunci sinuciderea devine o puternică ispită îmbrăcată în hainele strălucitoare ale soluţiilor. Dacă ne lăsăm viaţa invadată doar de lucruri - telefon, computer, maşină etc. - şi uităm să ne hrănim sufletul cu prieteni, speranţă, credinţă, atunci viaţa prinde gust greoi de plastic sau de fier, în funcţie de ceea ce ne umple inima.

Pierdem sensul vieţii atunci când nu mai ştim să valorificăm clipele de tăcere şi de singurătate. La câtă agitaţie şi viteză este în jurul nostru, zilnic trebuie să avem clipe în care să ne oprim, să ne adunăm sufletul şi să-l umplem de speranţă. Fugim atât de mult de noi înşine, încât sufletul rămâne mereu în urma noastră, flămând şi părăsit. Unde ţi-e sufletul acum? Ce ai în el?

Ne uităm atât de rar la sufletul nostru! Ar trebui să-l privim zilnic, să ne fie drag, ca un fluture colorat într-o grădină cu flori. Însă, pentru că-l uităm, când ne amintim de el îl găsim pătat, plin doar de probleme şi suferinţă. Iar la uşa lui bate nerăbdătoare sinuciderea, cu recomandarea: "Unica soluţie!"

Această capcană atrage sufletele care uită că moartea nu este decât o trecere, iar această trecere, dacă este "grăbită", în loc să îmbrace sufletul în lumină, dă întunericului din el valoarea veşniciei. Prin sinucidere, ceea ce aici pare insuportabil pentru un an sau zece, devine insuportabil pentru veşnicie, căci viaţa nu se pierde, ci se transformă, se îmbracă fie în lumină, fie în întuneric.

Să nu disperăm în faţa suferinţei, ci să alergăm la Domnul. Să nu căutăm singuri soluţii la problemele care ne iau cu asalt. Şi, mai ales, să nu considerăm "fuga de viaţă" o rezolvare. Sufletul şi sensul vieţii dau gust bun zilelor noastre.

Pr. Laurenţiu Dăncuţă