Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Gramatica vocațională. Astăzi

Adverbul "astăzi" ne duce imediat cu gândul la valoarea timpului, o categorie foarte greu de definit. Este elocventă o expresie a sfântului Augustin referitoare la timp: "Dacă nimeni nu mă întreabă, o știu, însă dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu". Nu avem de gând să facem un tratat despre timp, ci, în cadrul în care vorbim despre vocație, să înțelegem că fiecare moment dăruit de Dumnezeu este timpul potrivit pentru a răspunde cu promptitudine chemării sale, aici și acum. A spune "da" lui Dumnezeu nu poate fi o decizie rezervată viitorului! Astăzi este timpul potrivit să îți trăiești credința, să te rogi, să fii bun, să fii generos, să te implici etc.! Nu poți să îi dai întâlnire lui Dumnezeu peste o săptămână, peste un an, peste zece ani!

În Vechiul Testament se manifestă de multe ori promptitudinea cu care Dumnezeu vine în întâmpinarea omului și cum omul este chemat să nu amâne decizia de a-l primi pe Dumnezeu în viața sa. Profetului Ieremia Dumnezeu îi încredințează cu hotărâre misiunea: "Te stabilesc astăzi peste popoare și peste domnii, ca să smulgi și să dărâmi, să distrugi și să dobori, să construiești și să plantezi" (Ier 1,10). La împlinirea timpului, Isus Cristos se întrupează pentru a arăta că "astăzi" Dumnezeu este "aici" și pășește cu oamenii, vorbește, cheamă, vindecă, mângâie, iartă, slujește etc. Viața publică a lui Isus se deschide cu solemna declarație din sinagoga din Nazaret: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați [ascultat-o] cu urechile voastre!" (Lc 4,21). Zaheu înțelege lucrarea minunată pe care Dumnezeu o realizează cu promptitudine și răspunde pe măsură: "Zaheu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta! [...] Astăzi s-a făcut mântuire pentru această casă" (Lc 19,1-10).

Pentru un tânăr creștin, carpe diem, trăiește clipa, nu trebuie să însemne a da frâu liber tuturor dorințelor și a nu ține cont de nimic, mai ales de ceea ce este bun cu adevărat. Dimpotrivă, inima deschisă spre Dumnezeu amintește că în orice moment el vine să ne întâlnească și orice zi primită de la el este ca un cec în alb, căruia noi suntem chemați să îi dăm valoarea potrivită. Fiecare, în intimitatea conștiinței sale, poate spune dacă l-a investit, dacă a lăsat să se depună praful peste el sau dacă l-a rupt sau pătat făcând să își piardă valoarea. De multe ori petrecem zilele noastre analizând trecutul, lamentându-ne de prezent și tremurând pentru viitor. Suntem prea mult suspendați între nostalgia trecutului și incertitudinea viitorului în odaia prezentului în care ne văităm! "Astăzi" este timpul potrivit pentru a contempla lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră și pentru a acționa ca fii ai săi, răspunzând cu generozitate la chemarea sa: "Trebuie învățat să se facă în așa fel încât faptele din trecut să devină realitate dinamică, asupra căreia să se reflecteze și din care să se scoată învățătură și semnificație pentru prezentul și viitorul nostru. Misiune grea, dar necesară, este aceea de a descoperi firul roșu al iubirii lui Dumnezeu care conectează toată existența noastră" (Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2017).

Sunt mulți hoți ai prezentului, care profită de neatenția și rătăcirea noastră pentru a ne răpi clipa în care trăim și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu care vine în întâmpinarea noastră în orice moment. E nevoie să iubim clipa pe care ne-o oferă Stăpânul timpului și al istoriei și să o umplem cu bătaia inimii noastre pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Numai astfel îi spunem cu adevărat "da" lui Dumnezeu, fără a fi paralizați de nostalgia trecutului și dezorientați de nebuloasa utopiei, în așteptarea acelui "astăzi" definitiv al veșniciei fericite în prezența lui Dumnezeu.

Pr. Felix Roca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat