Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Mă uimește puterea cu care catolicii și-au apărat credința

Interviu cu pr. Fabian Doboș, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Universitară și al Departamentului de Cercetare Istorică

- Sunteți responsabil cu două oficii. În ce constă misiunea dv.?

Misiunea de capelan universitar constă în slujirea studenților și a profesorilor universitari. Această slujire implică, înainte de toate, prezența continuă în mijlocul universitarilor: o prezență activă care are ca scop fundamental răspândirea cuvântului lui Dumnezeu și aprofundarea învățăturii Bisericii. Despre misiunea de director-coordonator al Departamentului de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei de Iași pot afirma că este o activitate care poate fi desfășurată numai împreună cu ceilalți membri ai departamentului, dar și cu vechii și fidelii colaboratori ai revistei Buletin istoric. Această echipă își propune, prin publicațiile sale, să aducă în fața cititorilor adevărul, bazat pe documente arhivistice, despre trecutul catolicilor din Moldova.

- În ce măsură Oficiul pentru Pastorația Universitară se extinde la celelalte centre universitare din dieceză? Ce se face pentru studenții din Bacău, Galați, Suceava etc.?

De-a lungul anului universitar, studenții din Iași au numeroase oportunități pentru a-și îmbogăți viața spirituală: Liturghia tinerilor de duminică (ora 16.00), ore de adorație; cateheze, conferințe spirituale etc. Cred că aceste activități se desfășoară, la nivel parohial, și în celelalte centre universitare din Moldova. De aceea, studenții din orașele mari ale Moldovei sunt invitați în mod deosebit la activitățile studențești cu caracter diecezan: Ziua Socială (sâmbătă după sesiunea din februarie); pelerinajul anual de la Sighetu Marmației (aprilie sau mai) și Săptămâna Socială pentru Studenți (penultimul weekend din vacanța de vară). La aceste ultime trei activități participă, de obicei, și studenți din București, Cluj, dar și din Republica Moldova (Chișinău).

- Sunt studenții interesați de credință?

În ciuda aparențelor și a statisticilor care uneori ne pot dezamăgi, pot afirma că studenții sunt interesați de credință. Însă universitarii de astăzi nu se mulțumesc cu o credință tradițională, ci doresc să-și înțeleagă credința. Studenții sunt convinși că o credință oarbă poate conduce la superstiție. Tocmai de aceea, prima grijă a mea este aceea de a le insufla dorința după cunoașterea lui Dumnezeu, iar această cunoaștere nu poate fi dobândită decât prin rugăciune și studiu.

- Oferiți câteva motive pentru tinerii studenți: de ce să-l urmeze pe Cristos? Ce ați spune unui student despre urmarea lui Cristos?

Voi aminti aici un singur motiv pentru care orice student ar trebui să-l urmeze pe Cristos. Tânărul, mai ales cel care are o anumită cultură, este atras de frumos. Cristos este frumusețea prin excelență! Dacă ținem cont și de faptul că "numai frumusețea va salva omenirea" - așa cum susține Dostoievski -, ajungem la concluzia că nu există o cale mai sigură și mai ușoară pentru mântuire decât respectarea cu atenție maximă a învățăturii lui Cristos. Problema de fond pentru studentul de astăzi este că termenul de frumusețe este relativ. Este datoria preoților să definească și să prezinte frumusețea în cuvinte și imagini credibile, pe care studenții să le poată înțelege și astfel să-și poată înțelege credința.

- Ce exemple de sfinți, modele de pentru tineri, vă fascinează și de ce?

În opinia mea, sfânta Tereza a Pruncului Isus, care a murit la o vârstă foarte tânără (24 de ani), este un exemplu că și tinerii pot avea o viață spirituală intensă. Acum 20 de ani, când papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de doctor al Bisericii, mă aflam, seminarist fiind, în Piața "Sfântul Petru" din Roma. Vârsta acestei sfinte mi se părea atunci nepotrivită pentru marele titlu primit. Peste ani, aveam să înțeleg că sfințenia nu depinde de vârstă, dimpotrivă, toți sfinții sunt tineri, plini de energie! O altă figură impunătoare este sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein). Evreică din naștere, a cunoscut creștinismul datorită filozofiei. După ce a fost botezată, a devenit soră carmelită, iar Holocaustul din cel de-Al Doilea Război Mondial a transformat-o în martiră. Este de admirat cum filozofia a condus-o pe Edith Stein la credință. Cred că poate fi un exemplu pentru fiecare tânăr care caută adevărul. Această sfântă confirmă ceea ce Ioan Paul al II-lea susține în enciclica Fides et ratio, și anume că știința și credința nu se opun, ci, dimpotrivă, rațiunea poate și trebuie să explice credința.

- Vorbind despre Departamentul de Cercetare Istorică, de ce este importantă istoria?

Historia magistra vitae, spuneau latinii. Într-adevăr, istoria ne învață cum să ne trăim viața pentru a nu repeta greșelile celor dinaintea noastră. Un popor care nu-și cunoaște istoria nu are viitor. Așa cum plantele își trag hrana din pământ cu ajutorul rădăcinilor, creștinii trebuie să se alimenteze necontenit din solul bogat al Bisericii cu ajutorul rădăcinilor spirituale. Și după cum o plantă fără rădăcini se usucă, la fel o Biserică fără rădăcini este sortită dispariției.

- Care sunt cele mai importante realizări de până acum în cadrul departamentului?

Principala realizare importantă a departamentului este ajutorul substanțial pe care l-a acordat postulaturii cauzei de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Prin articolele și cărțile publicate despre viața și martiriul acestui episcop, membrii departamentului au scos de sub negura vremii o viață dedicată total lui Cristos și aproapelui. Un alt aspect important de care se ocupă Departamentul de Cercetare Istorică este descoperirea documentelor privitoare la trecutul catolicilor din Dieceza de Iași și publicarea acestora.

- Ce vă fascinează cel mai mult din istoria Diecezei de Iași?

Din întreaga istorie a Diecezei de Iași mă uimește puterea cu care catolicii din Moldova și-au apărat credința în perioada comunistă. Episcopii Anton Durcovici și Marcu Glaser, preoții și laicii au format un zid pe care nici cei mai înverșunați dușmani ai Bisericii nu au reușit să-l străpungă. Acești catolici sunt un exemplu. Dacă pietrele vii ale Bisericii sunt unite cu liantul iubirii, atunci această construcție rămâne pe veci!

A consemnat pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat