Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Mesaj terezian

Calea cea mică, realizare totală

"O, Maica mea! Eu sunt prea mică pentru a întocmi fraze frumoase pentru a te face să crezi că sunt foarte smerită; mai degrabă cred, pur și simplu, că Atotputernicul a făcut lucruri mari în sufletul de copil al Mamei sale divine, și cel mai mare dar este acela de a-i fi arătat micimea, neputința" (Ms. C, 4r).

"Cu cât mă prezint mai mult în fața ta în adevărul micimii și neputinței mele, cu atât inima ta, Isuse, este mai binevoitoare și mă ajuți să mă exercit pe drumul vieții, pe care voi realiza lucruri mari care vor fi opera ta în mine" (C. Tonnelier, Trăirea zilnică a evangheliei împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, Editura "Presa Bună", Iași, 1997).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat