Amoris laetitia, o mână întinsă familiei

Vorbim de un document-cale, de un ABC-dar, pe care cu ocazia celei de-a cincea Întâlniri Diecezane a Familiilor, de la Bacău "Fericitul Ieremia", din ziua de 5 august, vom avea bucuria de a-l aprofunda şi mai mult.

Viaţa de familie nu este simplă! Oricât de mult am încerca să o colorăm în romantism, să o fundamentăm pe principiile umano-creştine, ea va rămâne mereu "crucea" de purtat spre Calvarul prin care se ajunge la înviere. Este vorba despre o vocaţie care se descoperă, se acceptă cu maturitate şi pentru care se trăieşte întreaga viaţă.

Amoris laetitia, exortaţia papei Francisc de după cele două sinoade dedicate familiei, este "mâna întinsă" pe care Biserica o oferă familiei, nu neapărat spre a o salva, ci mai ales pentru a o îmbrăţişa. Este documentul-prevenţie, "pastila" care previne "răceala", "anemia" sau "sclerocardia" din familie.

Încă de la început, papa Francisc are grijă să spună: "Bucuria iubirii care se trăieşte în familii este şi bucuria Bisericii" (AL 1). Cu alte cuvinte, Biserica se bucură de familie, însă familia este cea care dă tonul bucuriei Bisericii. Biserica nu se poate bucura atât timp cât ştie că în familie se suferă, când ştie că membrii familiei nu au înţeles fiecare misiunea pe care a primit-o prin chemare sfântă.

Tocmai de aceea, "În lumina cuvântului", familia capătă sens, îşi află originea, se reîntoarce la izvoare şi descoperă că soţii sunt chemaţi la iubire, la acel tip de iubire care devine rodnică în copii, în deschiderea unuia faţă de celălalt şi în îmbrăţişarea lui, cu defecte şi calităţi.

Papa nu ocoleşte nici "realităţile şi provocările familiilor". El ştie că familia este o instituţie pământească fundamentată pe har şi de aceea are nevoie să fie susţinută. Biserica însă, nefiind un ONG, ajută familia să aibă "privirea îndreptată spre Isus: vocaţia familiei", în el, ea trebuie să vadă modelul şi imboldul, spre el şi de la el să plece totul. În el să fie înţeleasă şi trăită "iubirea în căsătorie" şi tot în el "iubirea care devine rodnică", îşi găseşte împlinirea şi scopul.

Având în vedere toate acestea şi punând familia în faţa misterului lui Isus, aceeaşi exortaţie fixează "câteva perspective pastorale". În acest sens nu se sfieşte să vorbească despre necesitatea formării pentru viaţa de familie, nu doar a tinerilor logodnici, ci şi a preoţilor, a seminariştilor, care trebuie să însoţească familia în drumul ei. Ea ştie şi că "a întări educaţia copiilor", aceştia vor învăţa încă de mici că viaţa de familie nu e o "aventură", ci o continuă lecţie de iubire, trăită în respectul faţă de celălalt.

A respecta însă presupune "a însoţi, a discerne şi a integra fragilitatea". Nimeni nu e perfect şi tocmai de aceea "nimeni nu poate să fie condamnat pentru totdeauna, pentru că aceasta nu este logica evangheliei!" E nevoie de răbdare, de înţelepciune şi mai ales de iubire, pentru ca tot ceea ce înseamnă "probleme" în familie să fie descoperite şi vindecate, toate în lumina lui Dumnezeu, care a voit şi vrea familia.

Şi pentru că familia este chemată să fie deschisă spre viaţă, era nevoie ca Biserica să insiste şi pe "spiritualitatea conjugală şi familială", aşa încât soţii să descopere frumuseţea şi nobleţea unirii conjugale.

Prezenţa dv. la întâlnirea de la Bacău, dragi familii, este importantă pentru noi şi ne onorează, ne dă posibilitatea să vă slujim!

Pr. Felician Tiba