Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Cursuri pentru preoți

În conformitate cu planul pastoral diecezan de formare teologică permanentă a tuturor preoților, Episcopia de Iași, prin Oficiul pentru Cler, și în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică și Seminarul diecezan, organizează în lunile septembrie și octombrie, la Institutul Teologic din Iași și la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, cursuri de formare teologică pentru toți preoții, diecezani și călugări, care activează în pastorația Diecezei de Iași.

Cursurile sunt programate pentru trei zile întregi, prezentarea făcându-se în seara dinaintea zilei indicată la fiecare serie, iar plecarea în dimineața zilei de după încheierea efectivă a cursurilor.

Cursurile sunt programate după cum urmează:
- Seria I: 5-7 septembrie - Seminar Iași (90 de locuri)
- Seria a II-a: 19-21 septembrie - Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (46 de locuri)
- Seria a III-a: 3-5 octombrie - Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (46 de locuri)
- Seria a IV-a: 10-12 octombrie - Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (46 de locuri)
- Seria a V-a: 17-19 octombrie - Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (46 de locuri)

Tema acestui curs are în vedere diferitele aspecte ale căsătoriei și familiei creștine în viziunea exortației apostolice Amoris laetitia, în special aspectele biblico-teologice, canonice și pastorale.

Prezentarea se va face, de preferință, în ajunul datelor indicate, respectiv luni seara, iar plecarea vineri dimineața a zilelor indicate în program.

În scrisoarea de convocare a preoților la cursuri, semnată la 11 iulie, PS Aurel Percă precizează: "Participarea preoților care sunt în pastorație, preoți diecezani și preoți călugări, este obligatorie; participarea preoților pensionari este facultativă".

Înscrierea la cursuri se face on-line, ținând cont de limita maximă de cursanți care pot avea condiții optime de cazare. Alte informații legate de organizarea cursurilor de formare vor fi publicate pe site-ul Episcopiei (www.ercis.ro).

* * *

"«Contribuția principală la pastorația familială o oferă parohia, care este familie de familii, în care se armonizează contribuțiile micilor comunități, mișcări și asociații ecleziale». Împreună cu o pastorație orientată specific spre familii, se simte nevoia «unei formări mai adecvate pentru preoți, diaconi, călugări și călugărițe, pentru cateheți și pentru ceilalți lucrători pastorali». În răspunsurile la consultările trimise în toată lumea s-a observat că slujitorilor hirotoniți le lipsește adesea o formare adecvată pentru a trata problemele complexe actuale ale familiilor"

(Papa Francisc, Amoris laetitia, 202).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat