Nepotul reginei

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Sikatora urmărea cu atenţie ceea ce îi istorisea însoţitorul său despre convertirea bătrânului Jeyas. Precum se vede clar din scrisorile sfântului Francisc Xaveriu şi din rapoartele celor care l-au urmat, din care am cules cele istorisite aici, faptul că mulţi erau posedaţi de Cel Rău, despre care citim multe lucruri în evanghelie, nu era ceva neobişnuit în Japonia. Poate că Sikatora văzuse el însuşi astfel de persoane care arătau în chip văzut oamenilor cât de groaznică e sclavia diavolului, din care ne-a eliberat Mântuitorul nostru Isus Cristos. Şi despre puterea extraordinară a predicatorilor creştini asupra acestei plăgi putea să fi auzit; dar aici avea înaintea sa un caz concret, pe care putea să-l cerceteze mai de aproape. De aceea l-a întrebat pe băiat, şi acesta i-a spus numele a mai multor oameni cu vază de la curte ca martori oculari ai întâmplărilor minunate, şi prinţul s-a hotărât să afle adevărul întreg.

În timpul acestei conversaţii, mergând de-a lungul pârâului, au ajuns la templul lui Kwannon şi prinţul a aruncat asupra idolului o privire în care pentru prima dată se putea vedea un dispreţ pronunţat.

- Priviţi ce figură scârboasă ca de diavol! a spus pajul, şi imediat şi-a făcut semnul sfintei cruci. Ce ochi holbaţi! Ce burtă diformă! Şi braţele fără număr ce-l înconjoară ca spiţele unei roţi şi în fiecare mână poartă câte un zeu mic!

- Cele 36 de braţe ale lui Kwannon înseamnă cele 36 de direcţii ale vântului, ce-i sunt supuse lui ca stăpânul atmosferei, a spus Sikatora. Nu-mi place că-ţi baţi joc de aceste chipuri, la care s-au închinat strămoşii noştri şi al căror înţeles nu-l pricepi încă. De altfel, şi voi creştinii aveţi icoane în biserica voastră, precum am văzut mai devreme.

- Dar noi nu ne închinăm la ele, stăpâne, şi apoi trebuie să recunoaşteţi că ele sunt cu mult mai frumoase decât aceste chipuri diavoleşti. Stăpâne, nu vreau să vă supăr! Vă rog un singur lucru: nu aţi văzut în biserica noastră chipul unei femei nespus de frumoase cu un copil drăgălaş în braţe? E regina cerului şi se cheamă Maria. Noi o salutăm cu cuvintele, scaunul înţelepciunii; spuneţi în fiecare zi din toată inima: "Marie, ajută-mă să aflu înţelepciunea!" Eu ştiu că dv. căutaţi să aflaţi adevărul.

6. Nepotul şi mătuşa

Cărarea trecea acum printr-o luncă frumoasă, de-a lungul unor tufe drăguţe şi a unor straturi îngrijite de flori, spre un lac, pe care plutea un cârd de mandarinete cu pene strălucitoare. Aceste păsări, cele mai frumoase dintre înotătoare, au pe cap un moţ de pene lungi, albe şi purpurii, şi verzi, ce se lasă pe spatele portocaliu: patria lor e China şi Japonia, unde se întâlnesc pe iazurile din grădinile nobililor. De aceea, europenii le numesc mandarinete, pe când Japonezii le cheamă ossidori.

- Iată-ne la iazul cu ossidori, a spus pajul, acolo pe insulă vedeţi acoperişul vilei în care vă aşteaptă regina. Ascultaţi! Principesele acompaniază cu vocea instrumentele de muzică şi cântă unul dintre acele cântece lungi bătrâneşti cu nesfârşitele nume de zeităţi. Să vă anunţ?

- Nu e nevoie. Poţi aştepta aici la punte, ca să mă conduci apoi în castel.

Spunând acestea, Sikatora a trecut pe dinaintea pajului, care s-a plecat adânc, şi a păşit pe puntea elegantă ce forma un arc graţios peste iaz. Când l-au zărit ossidorii, şi-au întins aripile albăstrii şi au zburat către el, ţipând şi deschizându-şi ciocul roşu, deoarece ştiau că tânărul are să le dea prăjituri. El le-a dat, într-adevăr, dar a păşit peste punte, fără să se oprească, şi a mers printre tufe la vila reginei.

Vila era un chioşc încăpător, deschis în toate direcţiile, cu un acoperiş uşor, aşezat pe grinzi delicate, sprijinite pe stâlpi coloraţi pestriţ şi auriţi din belşug. În loc de pereţi erau paravane împletite din bambus, iar nişte cortine mobile de mătase, cu cusături fine şi alese, apărau de razele soarelui, de curent şi de priviri curioase. Când Sikatora a ajuns la micile trepte, ce duceau de la gazon în vilă, cântecul a fost întrerupt la un semn al reginei, iar cele trei prinţese s-au ridicat ca să-l salute pe vărul lor, favoritul curţii.

- Îmi pare rău că vă întrerup cântecul, a spus el cu amabilitate. Nu preamăreşte el, după cum mi se pare, înţelepciunea şi dreptatea împărătesei Sikowogu, renumita văduvă a Mikadului al 14-lea, sub domnia căreia Japonia a gustat zile aşa de fericite şi liniştite? Un astfel de cântec trebuie să placă, desigur, foarte mult mătuşii mele regeşti, de vreme ce inima ei e stăpânită de acelaşi duh vitejesc!

- Se vede, nepoate, că ai fost crescut la curtea împărătească din Meako şi acest cuvânt de politeţe dă mărturie de buna-ţi creştere! a spus regina cu un zâmbet uşor pe faţa-i mândră, dar nesimpatică. Drept răsplată aduceţi-i ceai, prăjituri şi friptură de vânat. Împingeţi măsuţa aceea încoace la picioarele mele şi apoi mergeţi de vă plimbaţi prin grădină; căci am de vorbit cu Sikatora despre o afacere însemnată. (va urma)