Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Predarea religiei în școli

Simpozionul internațional cu tema "Strategii inovative în predarea religiei" s-a desfășurat la Traian, sâmbătă, 10 iunie. Temele discutate au făcut referire la rolul orei de religie și la noi metode de a transmite mesajul creștin în cadrul orelor de religie.

Participanții au putut să-și formeze o idee clară despre finalitatea și principiile de bază ale educației religioase, evoluția predării religiei în școli, provocările care pot apărea, factorii psihologici de care trebuie să țină cont, complementaritatea dintre ora de religie și cateheză și relația de apropiere care trebuie să existe între profesor și elev.

La deschiderea oficială, PS Petru Gherghel le-a oferit celor prezenți binecuvântarea sa și l-a invocat pe Duhul Sfânt care să inspire cadrele didactice în activitatea lor. În alocuțiunea sa, PS Aurel Percă a reliefat susținerea permanentă a demersului educativ-religios din partea Excelenței Sale și a accentuat implicarea imperioasă și responsabilă a preoților și a profesorilor pentru susținerea orelor de religie desfășurate în școli.

Corala "Coelestis" formată din elevii de la Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" din Iași a prezentat un moment muzical.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia de Iași, Inspectoratul Județean Iași, Universitatea "Al.I. Cuza", Institutul Superior pentru Formatori, Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" și Fundația "Pro Educatione" din Iași.

La eveniment, moderat de pr. Petru Sebastian Tamaș, au participat prof. dr. Genoveva Farcaș, inspector școlar general al județului Iași, prof. univ. dr. Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Formarea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, conf. dr. pr. Ștefan Lupu, decan al Facultății de Teologie, lect. univ. dr. pr. Alessandro Lembo, profesor la Institutul Superior pentru Formatori din cadrul Facultății de Psihologie a Universității Pontificale "Gregoriana" din Roma, profesori și preoți care sunt implicați în procesul de predare-învățare-evaluare a elevilor din cadrul orelor de religie.

Prof. Lăcrămioara Boroș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat