Răspundem cititorilor

- Tereza Bartic (e-mail). Anul acesta, la 13 mai, s-au împlinit o sută de ani de la apariţia Maicii Domnului la Fatima, la cei trei păstoraşi. Îmi amintesc că acum câţiva ani am citit o rugăciune la Preasfânta Treime pe care o spuneau păstoraşii. Se poate să o publicaţi ca să o citească toată lumea?

Pe lângă rugăciunea: "O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta", indicată de sfânta Fecioară la terminarea fiecărui mister al sfântului Rozariu, mai pot fi reamintite cele două rugăciuni ale îngerului păcii din care una este cea pe care aţi cerut-o: "O Dumnezeul meu, eu cred, te ador, sper şi te iubesc. Îţi cer iertare pentru cei ce nu cred, nu te adoră, nu speră şi nu te iubesc. Preasfântă Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, eu te ador din adâncul sufletului şi-ţi ofer preţiosul trup şi sânge, sufletul şi dumnezeirea lui Isus Cristos, de faţă în toate tabernacolele din lumea întreagă, pentru ispăşirea insultelor, sacrilegiilor şi indiferenţei prin care el este jignit. Şi, pentru meritele nesfârşite ale preasfintei sale inimi şi ale inimii neprihănite a Mariei, îţi cer convertirea sărmanilor păcătoşi".

- Dorin Teodorescu (e-mail). "Parafrazându-l pe pr. Laurenţiu Dăncuţă, după meditaţia din 5 aprilie din broşura «De la răsărit până la apus», vă mărturisesc că în fiecare dimineaţă, datorită broşurii, aleg să încep o nouă viaţă cu Liturghia zilei. Deschid revista cu nerăbdarea omului dornic de o nouă experienţă mistică pilduitoare. Practic, îmi condiţionaţi apariţia cotidiană a unui reflex existenţial, fără de care ziua nu-mi va fi împlinită. Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi, pentru mine şi pentru toţi cei care vă «consumă», nesătui fiind de Domnul. Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea dv. şi a colaboratorilor. Părintelui Dăncuţă, vă rog, să-i transmiteţi felicitări pentru frumuseţea şi profunzimea exerciţiilor spirituale pe care ni le propune, în toate zilele acestui an, după cum am înţeles. Domnul să-l răsplătească cu harurile ce-i întăresc vocaţia deosebită ce i-a dăruit-o. Tuturor vă doresc să aveţi parte de un timp pascal în pacea şi iubirea Celui Înviat".

Vă mulţumim pentru gândurile dv. şi pentru aprecieri. Vom transmite mesajul dv. şi părintelui Laurenţiu Dăncuţă, care, cu siguranţă, se va bucura şi va fi încurajat să lucreze mai departe.

- Alois Susan (Băluşeşti). "Obişnuiesc să mă rog pentru preoţii răposaţi pentru ca la rândul lor să se roage şi ei pentru mine. În calendarul «Cinci pâini de orz» se găsesc numele tuturor preoţilor răposaţi şi îmi este foarte uşor să-i pomenesc... Am fost la librăria «Sfânta Tereza» din Roman şi am cumpărat cartea «Pentru cei osteniţi», spunându-mi că eu muncesc foarte mult şi mi se potriveşte. După ce am citit câteva pagini mi-am zis că nu o mai dau nimănui să o citească pentru că nu-mi place ce scrie acolo. Nu se potriveşte cu mine, nu laudă munca; din contra, spune să mergi în concediu, să te odihneşti etc. Eu cred că nici lui Isus nu-i place pentru că scrie în Biblie: «Cine nu munceşte, nici să nu mănânce...»".

Apreciem că vă rugaţi pentru preoţii răposaţi. Sperăm că între timp aţi primit şi calendarul "Cinci pâini de orz" pe care îl găsiţi foarte util. Cât priveşte cartea sus-amintită ne place să credem că aţi început să citiţi chiar din primele pagini unde este notat: "Pentru conservarea vieţii, odihna este la fel de necesară precum munca. Prin urmare, odihna nu este o simplă întrerupere a muncii, ci face în primul rând posibilă viaţa. Odihna şi munca sunt doi paşi în viaţa noastră, iar unul fără celălalt nu poate exista. Cine nu ştie decât să muncească se va epuiza curând şi va trebui să părăsească această lume. Cine însă se complace în a nu face nimic, nu va găsi niciun sens în viaţă, va cădea pradă disperării şi va muri din punct de vedere spiritual. Tot ceea ce contribuie la propăşirea culturii şi civilizaţiei, realizările ştiinţifice, tehnice şi progresele din viaţa spirituală, toate acestea nu se obţin doar prin muncă asiduă, ci de multe ori şi în timpul relaxării. Cum se explică acest lucru? Munca şi odihna sunt asemenea inspiraţiei şi expiraţiei plămânilor noştri. Ambele - odihna şi munca - dacă nu alternează nu pot exista. Cine doar inspiră se va sufoca în muncă. Dar şi dacă doar expiră, se va expira în curând pe sine şi chiar viaţa sa. Munca şi odihna sunt asemenea bătăilor inimii omului. Inima pompează sângele în tot trupul, pentru ca apoi să se întoarcă la ea. Dacă ceva împiedică acest circuit atunci inima se îmbolnăveşte. Cele două activităţi ale inimii nu trebuie să se suprapună, ci trebuie să se succeadă mereu, să alterneze - mereu una după cealaltă. Atunci omul este sănătos. A alimenta cu sânge fiecare organ este o muncă. Dar sângele trebuie apoi să se şi întoarcă, pentru a fi primenit, şi aceasta este odihna".