Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Sanctuare -

Kevelaer

În vestul Germaniei, chiar la granița cu Olanda, se află unul dintre cele mai vizitate sanctuare ale acestei țări, Kevelaer. Astăzi, sanctuarul aparține Diecezei de Münster, deși anterior a aparținut Diecezei olandeze Ruremonde. Localitatea numără astăzi aproximativ 20.000 de locuitori, însă anual ajung aici peste un milion de pelerini, din toată Europa, dar mai ales din Germania și Țările de Jos.

Ceea ce surprinde în spiritualitatea acestui sanctuar este simplitatea și sobrietatea. Aici nu se urmărește numaidecât faptul miraculos, ci mai degrabă o credință plină de încredere în bunătatea Mariei. Două sunt cuvintele cheie la Kevelaer: Spovadă și încredere în bunătatea Mamei cerești.

În timpul Războiului de Treizeci de Ani populația din zonă a fost masacrată de către mercenari croați. În amintirea acestui trist eveniment, a fost ridicată o cruce de piatră numită Crucea Croaților. În ziua de Crăciun a anului 1641, un vânzător ambulant, Hendrick Busman, se ruga în fața acestei cruci. Deodată a auzit o voce care i-a spus de trei ori: Hendrick, vreau ca în acest loc să-mi construiești o capelă". A doua zi, soția sa i-a povestit că și ea a văzut în vis "o capelă înconjurată de lumină". Hendrick i-a mărturisit preotului Jakob Schink cele văzute, iar acesta a acceptat cele spuse de vizionar. Ca urmare, s-a construit o capelă între anii 1642 și 1645. Cei doi soți au văzut-o pe Fecioara Maria ca într-o icoană pe care o știau a fi "Sfânta Fecioară de Luxemburg". Au cumpărat de la niște soldați această imagine și au așezat-o în noua capelă.

Deoarece aici începeau să se întâmple multe minuni, în anul 1647 s-a făcut o cercetare canonică a viziunii lui Busman. Rezultatele au fost favorabile și, prin urmare, în locul capelei, în anul 1656, a apărut un sanctuar în care era cinstită Maica Domnului cu titlul "Mângâietoarea mâhniților". Actualul sanctuar s-a inaugurat în anul 1858, iar în anul 1923 a fost ridicat la rangul de bazilică.

Se spune că, dacă provinciile pe Rinul inferior au rămas catolice, în fața invaziei protestante, se datorează rugăciunilor ridicate către Fecioara Maria la Kevelaer.

În anul 1889 a fost realizat un parc numit Grădina Mariei și Calea crucii.

Într-o carte a sa, autorul Joachim Bouflet scria: "Fiind deranjate de afluxul mare de pelerini (500.000) de la Kevelaer, autoritățile naziste au dat ordin ca bazilica să fie aruncată în aer, dar un ofițer, chiar dacă și-a riscat viața, a refuzat să bombardeze sanctuarul".

În anul 1948, la Kevelaer s-a desfășurat congresul internațional "Pax Christi". În amintirea acestuia s-a construit capela "Pax Christi", iar în anul 1949 s-a aprins în această capelă o candelă care simbolizează rugăciunea neîntreruptă pentru pace. Candela a venit de la Lourdes, trecând prin Altötting, și astfel cele trei sanctuare se reunesc în rugăciune comună pentru pace.

La 2 mai 1987, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a venit la Kevelaer, afirmând că "aici frontierele dispar, între popoare se stabilește o iubire comună, o speranță comună; aici este Europa credinței".

Biserica, în stil gotic, cu un turn înalt de 90 de metri, impresionează prin ornamentele și frescele interioare bogat și viu colorate într-o armonie perfectă. Această armonizare a culorilor, suprapusă cu jocul de lumini, invită pelerinul la rugăciune și reculegere. În fața sanctuarului se poate vedea vechea "Gnadenkapelle" (Capela Harurilor), în care se păstrează imaginea Mariei, mângâietoarea mâhniților, o iconiță cu dimensiunile de 11/7,5 cm. De asemenea, merită atenție și capela lumânărilor, pe pereții căreia sunt expuse nenumărate ex-voto-uri.

La 3 iunie 2017 se va celebra al 375-lea aniversar al sanctuarului, iar papa Francisc l-a delegat ca reprezentant pe cardinalul german Karl-Josef Rauber.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat