Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

FIAC. "Formați, rugați-vă, sacrificați-vă"

Congresul Internațional al Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), cu tema "Acțiunea Catolică este misiune cu toți și pentru toți", s-a desfășurat la Roma în perioada 27-30 aprilie.

Printre cei circa 300 de participanți din peste 50 de țări s-au aflat și cei din Dieceza de Iași: PS Petru Gherghel și pr. Cornel Cadar, ca invitați, pr. Felix Roca, asistent spiritual al Acțiunii Catolice din România, Anca Frona (împreună cu soțul și cei doi copii), președinte al AC din România, Adriana Ianuș, vicepreședinte pentru sectorul tineri AC, și Cristina Mare, președinte al AC din Dieceza de Iași.

Congresul s-a deschis joi, 27 aprilie, printr-o sfântă Liturghie în bazilica "Sfântul Petru", prezidată de card. Pietro Parolin, secretar de stat. În aceeași zi, în cadrul lucrărilor congresului din aula sinodală din Vatican, papa Francisc s-a adresat Acțiunii Catolice din lumea întreagă. "Formați, rugați-vă, sacrificați-vă" a fost îndemnul papei, evidențiind că apostolatul trebuie să rămână trăsătura distinctivă și pilastrul care se așază mai întâi, având nevoie de rugăciune, de formare și de sacrificiu.

În următoarele zile, delegații FIAC, reuniți, în Casa Tra Noi, pentru a VII-a adunare electivă, au ales membrii noului secretariat pentru mandatul 2017-2021 (Argentina, Burundi, Italia, Spania, Senegal); România a făcut parte din secretariat în mandatul 2012-2017.

Duminică, 30 aprilie, în Piața "Sfântul Petru" s-au sărbătorit 150 de ani ai AC din Italia. Papa Francisc, în fața a peste o sută de mii de participanți, a susținut o intervenție, urmată de recitarea rugăciunii "Regina coeli".

PS Petru Gherghel s-a întâlnit cu card. Pietro Parolin, l-a salutat pe Sfântul Părinte, a participat la lansarea unei cărți despre Martin Benedict la Academia di Romania (27 aprilie), a prezidat Liturghia comunității catolicilor români din Roma (30 aprilie), a celebrat în ziua aniversării consacrării episcopale (1 mai) o Liturghie de mulțumire în Capela Clementină, la mormântul sfântului Petru din bazilica vaticană, și l-a întâlnit pe card. Angelo Sodano, cel care l-a consacrat episcop în 1990.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat