Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Trei ani de la beatificare

Împlinirea a trei ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici a fost marcată la Iași miercuri, 17 mai, printr-un simpozion și printr-o sfântă Liturghie pontificală, prezidată de PS Petru Gherghel în catedrală. La aceste două momente au participat PS Aurel Percă, 36 de preoți, seminariști, persoane consacrate și credincioși. Simpozionul a fost organizat de Departamentul de Cercetare Istorică și de Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași.

Miercuri după-amiază, începând cu ora 16.00, în aula "Fericitul Anton Durcovici" de la subsolul catedralei, a avut loc simpozionul național cu titlul: "Anton Durcovici - Ecoul care nu se stinge", moderator fiind pr. dr. Fabian Doboș.

În cuvântul de introducere, PS Gherghel a spus că este de datoria noastră să păstrăm vie amintirea zilei de 17 mai 2014.

A urmat conferința pr. dr. Isidor Iacovici care a vorbit despre "Ecouri internaționale ale beatificării episcopului Anton Durcovici". Părintele mărturisea că a primit în total 105 solicitări de relicve ale fericitului Anton Durcovici din diferite țări din lumea întreagă.

Ultima conferință a fost cea a pr. drd. Alois Moraru, care a vorbit despre "centenarul internării lui Anton Durcovici la mănăstirea «Notre Dame de Sion» din Galați" pe durata Primului Război Mondial.

În încheierea simpozionului, cei prezenți au urmărit un documentar despre viața episcopului martir, realizatorii acestuia fiind dr. Dănuț Doboș și ing. Silviu Dogariu. În cadrul filmului au fost prezentate informații și imagini inedite de arhivă.

La final, PS Petru Gherghel le-a spus celor prezenți despre dorința ca sărbătoarea fericitului Anton Durcovici să fie mutată la 17 mai, dar și despre propunerea ca Departamentul de Cercetare Istorică să poarte numele fericitului Anton Durcovici.

La ora 18.30, în catedrală, s-a celebrat o sfântă Liturghie pontificală în cinstea fericitului martir, prezidată de PS Petru Gherghel. La predică, PS Aurel Percă a amintit despre viața sfântă dusă de episcop și despre datoria de a păstra vie amintirea lui. La finalul celebrării, a avut loc o procesiune cu relicva fericitului în interiorul catedralei, care s-a încheiat în capela dedicată acestuia, unde a fost depusă relicva.

Pr. Claudiu Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat