Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Tablete spirituale -

Revelația și Maria

Cardinalul (pe atunci) Joseph Ratzinger preciza în anul 1984: "Nicio apariție nu este indispensabilă credinței. Revelația s-a terminat cu Isus Cristos. El însuși este revelația. Dar nu putem, desigur, să-l împiedicăm pe Dumnezeu să vorbească acestui timp al nostru prin persoane simple și chiar prin intermediul unor semne extraordinare, care să denunțe insuficiența culturilor dominante, marcate de raționalism și de pozitivism. Aparițiile pe care Biserica le-a aprobat în mod oficial - Lourdes, Fatima - au un loc precis în dezvoltarea vieții Bisericii în ultimul secol. Ele arată că revelația - deși este unică, încheiată și deci nu poate fi depășită - nu este ceva mort; este vie și vitală". Așadar, este vorba de viață. Mișcată din inerția spre care o împinge societatea, Biserica însăși, prin masa de credincioși care merg în pelerinaje atrași de Maria, se manifestă ca fiind vie.

Același papă emerit mai sublinia: "Devoțiunea mariană corectă garantează credinței conviețuirea dintre indispensabila rațiune și motivațiile inimii, la fel de indispensabile... Pentru Biserică, omul nu este numai rațiune. Nici numai sentiment. Este unirea acestor două dimensiuni. Capul trebuie să reflecteze cu luciditate, dar inima trebuie să fie încălzită: devoțiunea către Maria asigură credinței dimensiunea sa umană completă". Iată de ce adevărații creștini își vor încălzi mereu inima, într-o lună dedicată cinstirii Maicii Domnului, cum este luna mai. Și nu numai.

Pr. Cristian Chinez



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat